Tânărul român reţinut pentru terorism în Ungaria, Szasz Endre Istvan, este din satul Sâmbriaş, comuna Hodoşa, din judeţul Mureş, şi a plecat în urmă cu aproximativ şapte ani în Ungaria, unde, potrivit tatălui său, lucra la o firmă de calculatoare. Televiziunea publică din Ungaria a anunţat că poliţia a arestat la Budapesta un cetăţean român la adresa căruia au fost formulate acuzaţii de terorism. Fără a-i dezvălui identitatea, autorităţile ungare afirmă că românul este bănuit că are relaţii cu o grupare de extremă-dreapta care a revendicat mai multe atacuri asupra locuinţelor unor parlamentari socialişti.
Szasz Janos, tatăl băiatului, susţine că fiul lui „nu e în stare de aşa ceva”. El a povestit că fiul său, născut în anul 1981, a făcut un liceu teologic, a plecat apoi la Cluj şi de aproximativ şapte ani locuieşte în Ungaria. „E la o firmă de calculatoare, că i-au plăcut de mic. Stă în chirie şi are o prietenă. Vine câteodată acasă, dar vorbim des la telefon”, a povestit Szasz Janos. El recunoaşte însă că de o lună tânărul nu a mai luat legătura cu familia. Familia Szasz are patru copii, două fete şi doi băieţi, Endre fiind cel mai mare. Szasz Endre a terminat Liceul Teologic Romano-Catolic Grof Majlath Gustav Karoly, iar apoi a plecat la Cluj. El apare pe Internet ca făcând parte dintr-o asociaţie din Budapesta, Pesti Ellenallias, care are drept slogan îndemnul „Dacă îţi iubeşti patria, dovedeşte-o şi prin fapte!”.
De asemenea, are cont pe www.iwiw.hu, unde ultima logare apare ca fiind pe 17 mai. Televiziunea publică ungară a informat şi că cetăţeanul român arestat este suspectat că ar fi intenţionat să detoneze o bombă la casa deputatului Laszlo Ecsodi. La percheziţia făcută în apartamentul suspectului au fost găsite substanţe explozive, arme şi muniţie. La începutul lunii aprilie, poliţia ungară arestase un bărbat suspectat că a deschis focul asupra casei unui ministru şi plănuia să detoneze o bombă la casa aceluiaşi deputat, Laszlo Ecsodi. Bărbatul era suspectat şi de plănuirea unor „acte de terorism împotriva unei agenţii guvernamentale", complot pentru crimă şi încălcarea legilor privind regimul armelor şi al explozibililor, se arăta într-un comunicat al biroului procurorului, care nu preciza numele celui arestat şi nici naţionalitatea acestuia. Românul arestat în Ungaria, la 15 mai, sub acuzaţia de terorism nu a solicitat deocamdată asistenţă consulară, dar Ambasada României la Budapesta are în atenţie acest caz despre care autorităţile ungare nu au făcut încă publice date, a informat MAE.
Românul nu a solicitat asistenţă consulară
„În urma apariţiei în mass-media a unei informaţii de presă conform căreia poliţia ungară a arestat un cetăţean român, Ambasada României la Budapesta s-a sesizat şi a întreprins măsurile necesare în vederea identificării acestuia. Până în momentul de faţă, cetăţeanul român nu a solicitat asistenţă consulară”, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe, Alin Şerbănescu. Şerbănescu a mai informat că autorităţile locale au confirmat că cetăţeanul român a fost arestat la data de 15 mai 2009. „Precizăm că ancheta este în derulare, autorităţile ungare nefăcând publice date despre dosar. Ambasada României la Budapesta are în atenţie acest caz, urmând ca, pe măsură ce vom obţine şi alte informaţii de la autorităţile ungare, să vi le transmitem”, a adăugat purtătorul de cuvânt al MAE. Pe de altă parte, alţi doi români din Ungaria, tot din judeţul Mureş, au fost implicaţi recent şi într-un atentat asupra preşedintelui bolivian Evo Morales. Cetăţeanul român Árpád Magyarosi a fost ucis în operaţiunea care ar fi permis dejucarea atentatului, iar Elód Tóásó, tot cu cetăţenie română, a fost arestat.
Octavian Marin