Ce înseamnă arta, dacă nu un şir mare de căutări ce se finalizează printr-un act al esenţializării şi al originalităţii?
La pictorul Nicolae G. Iorga, starea de graţie pe care i-a conferit-o visul a fost transferată într-o manieră personală pe suportul pânzelor sale, unde starea de diafan, feeric şi mister, s-a dovedit a fi nealterată. Din imensa complexitate a lumii înconjurătoare, Nicolae G. Iorga a smuls cu delicateţe pasaje ce au construit ulterior motivele unor spaţii estetice şi sublime deopotrivă. Peisajele citadine, anotimpurile, naturile statice sunt aşezate într-un cadru impregnate cu decorativitate sau picturalitate, unde lucrurile sunt situate într-un context în care mesajele par ascunse, în pudoarea lor, de vălul abia perceptibil al unei lumi astrale.
Astfel, discreţia cu care păşeşte în lumile de dincolo de realitatea materială, pentru ca apoi să le transpună în realitatea fizică, revine recognoscibilă prin imagini, formă, culoare, toate înfrăţite de principiul armoniei plastice. Armonie dată de un exemplar pictor, aşa cum este Nicolae G.Iorga, care îşi are menirea de a sugera treceri de la acute expresioniste la calmul şi liniştea spaţiilor smulse de undeva de dincolo, redând astfel un subiect destul de dificil: ciclul cailor. Caii artistului de faţă sunt situaţi în diferite ipostaze, blânzi, în galop, speriaţi, enervaţi sau obosiţi.
Aceştia par caii înaripaţi ai grecilor, caii visului sau caii fantastici ai romanticilor. Fiind unul dintre partizanii experimentului în artă, reuşeşte să ne ofere lucrări de o impresionantă varietate. Acestor motive semnalate mai sus se poate adăuga ciclul celor care fac obiectul unui anumit context metafizic, asezonat cu amănunte care construiesc oniricul. Acest ciclu, întitulat „arheologice”, conţine obiectele unei civilizaţii evident apuse, naturi moarte cu măşti, accesorii folosite odinioară în teatrul antic grec. Toate acestea alcătuiesc un context de simboluri, impregnate de taină sau de forţa de seducţie a spectacolului în sine.
Artistul Nicolae G. Iorga s-a remarcat, pe parcursul carierei sale de pictor, şi în calitatea de pedagog al artelor plastice. Adevărate lecţii de grafică şi pictură au fost oferite cu generozitate generaţiilor de-a rândul. Integrat perfect în contextul artelor plastice româneşti, pictorul de faţă reuşeşte să fie un interpret de clasă al naturii. Peisajele reconstruite au fineţe, vigoare, rafinament, sau un soi de stranietate smulsă parcă din solitudine. Toate reflectă o lume fascinantă, care definesc un adevărat mediu poetic.
Viorica Romaşcu
