Lagăre de exterminare pentru puii de focă

ŞOCANT. Imaginea lagărelor naziste de exterminare din timpul celui de al Doilea Război Mondial a rămas în memoria colectivă prin sadismul şi prin atrocităţile pe care cu greu le putem asocia cu natura umană.

Şi, totuşi, lângă noi astfel de practici continuă să existe cu singura excepţie că locul oamenilor a fost luat de animale. Este şi cazul unei aşa-zise ferme particulare, deşi cuvântul potrivit ar fi lagăr de exterminare, din apropierea oraşului Arhanghelsk, nord-vestul Rusiei, acolo unde proprietarii au dezvoltat o afacere înfloritoare din comerţul cu blană de focă arctică. Pentru că legea interzice uciderea acestor animale aflate pe cale de dispariţie, excepţie făcând doar anumite perioade ale anului, mai mulţi întreprinzători ruşi s-au gândit că o eventuală creştere a acestor animale în captivitate îi va feri de răspunderea legală şi le va oferi în acelaşi timp sume enorme de bani. În fapt, blana focilor polare este una dintre cele mai apreciate în lumea creatorilor de modă şi, implicit, una dintre cele mai scumpe din lume.

Pentru a putea recolta o astfel de blană, angajaţii fermelor trebuie să ucidă animalele doar cu ajutorul bâtelor, folosirea armelor de foc sau a cuţitelor fiind interzisă pentru a nu altera calitatea materiei prime. Focile sunt ucise încă de la vârsta de o lună din două motive: pentru a se evita costurile prea mari pentru hrana miilor de animale, dar şi pentru că în perioada primei luni de viaţă puii de focă au o blană extrem de pufoasă şi de călduroasă. Un angajat câştigă în jur de 150 de dolari americani pe lună, ceea ce, în această parte lumii, înseamnă un salariu destul de mare. Nu ei trebuie învinuiţi însă. Dacă ne gândim că pe piaţă preţul unei singure haine de mici dimensiuni din blană de focă arctică ajunge la peste 7.000 de dolari, adevăraţii vinovaţi trebuie căutaţi în altă parte. (A.M.V.)