Scrie poezii pe petale de trandafiri

ARTĂ. Anatoly Konenko, un locuitor obişnuit al oraşului siberian Omsk, a decis să îşi exprime admiraţia şi respectul faţă de mememoria poetului său favorit, Alexander Puskin, într-un mod mai puţin obişnuit.

Anatoly este de meserie arhitect, dar din anul 1990 a început să fie atras de studiul artei microminiaturale. Deoarece nu avea uneltele necesare pentru crearea operelor de artă microscopice, a întreprins o călătorie la Moscova unde l-a întâlnit pe Stanislav Feodor, un chirurg specializat în microchirurgia oculară. Impresionat de talentul lui Anatoly, Feodor l-a sprijinit în demersul său de a obţine uneltele respective. Pentru început, Anatoly a pictat pe boabe de orez chipurile preşedinţilor americani George W. Bush şi Jimmy Carter. De asemenea, preşedinţii Mihail Gorbaciov şi Alexander Lukasenko au primit în dar cărţi miniaturale făurite de Konenko.

Pentru premierul Valdimir Putin, Anatoly a pregătit un cadou care a reuşit să-l surprindă chiar şi pe numărul 1 de la Kremlin. Siberianul i-a oferit în dar lui Putin o muscă încălţată cu ghete de aur. Lui Anatoly i-a luat nu mai puţin de şapte ani pentru a face ghetele din aur ale insectei. În onoarea lui Alexander Puskin, Anatoly Konenko a transcris pe o carte miniaturală formată din petale de trandafir 10 poeme de-ale lui Puşkin, al căror subiect sunt trandafirii. Cărţile din trandafiri au câte 28 de pagini-petale cu dimensiunile de 27×32 milimetri. „Sunt ca o bufniţă activă doar noaptea, când toţi dorm, eu lucrez. Pentru a-mi desăvârşi munca am avut nevoie de linişte absolută şi de o sincronizare specială a respiraţiei. Mi-a luat un an de zile pentru a termina cărţile din petale de trandafir”, declară Anatoly Konenko. (A.M.V.)