Un peşte piranha gigantic i-a pus pe jar pe ruşi

UIMITOR. Cercetătorii ruşi au trimis în Siberia o expediţie formată din specialişti în ihtiologie a căror misiune era una mai puţin obişnuită.

O serie de zvonuri incredibile au ajuns la cunoştinţa zoologilor din cadrul Universităţilor de Stat din oraşele Tomsk şi Kemerovo, după ce un pescar amator a prins în apele Rezervaţiei Belovskoe un peşte piranha gigantic care cântărea nu mai puţin de 8 kilograme. La prima vedere specialiştii au crezut că totul este doar o poveste pescărească alimentată cu multă vodcă. Piranha reprezintă un grup de specii de peşti carnivori tropicali care trăiesc în America de Sud populând bazinele fluviilor Amazon şi Orinoco.

Chiar dacă piranha ar fi fost eliberaţi în apele Siberiei de către vreun acvarist pasionat, este foarte puţin probabil ca aceşti peşti obişnuiţi cu apele calde să fi putut supravieţui temperaturilor din timpul iernilor siberiene, când mercurul termometrelor scade sub -15 C pentru mai multe săptămâni. Cu atât mai mare a fost surpriza ihtiologilor ruşi deplasaţi în Siberia, când aceştia au identificat mai mulţi piranha de peste 2 kilograme, care au fost prinşi în apele Rezervaţiei Belovskoe din vecinătatea oraşului Kemerovo, situat în vestul Siberiei. Conform concluziilor anchetei, piranha au fost într-adevăr eliberaţi în Belovskoe de către un acvarist.

Rămâne totuşi marele mister care însoţeşte supravieţuirea acestor peşti în apele îngheţate, cu atât mai mult cu cât se cunoaşte cazul peştilor piranha eliberaţi experimental în râul Potomac din S.U.A., piranha care nu au reuşit să supravieţuiască cu toate că apele râului american erau sensibil mai calde decât cele din Siberia. Peştele piranha capturat şi fotografiat în Siberia, aparţine genului Colossoma care nu este periculos pentru om deoarece se hrăneşte exclusiv cu plante acvatice. După cum spune şi denumirea sa, piranha din genul Colossoma poate atinge o greutate de 30 kilograme. (A.M.V.)