Persecutia în masă, crima odioasă, tortura şi suferinţa inimaginabilă şi batjocura, acestea sunt metodele la care, diferite popoare, diferite mişcări religoase, recurgeau pentru a pedepsi pe “necredincioşi”, pentru a-i determina pe alţii să se lepede de credinţa lor sau pur şi simplu pentru a-şi satisface zeii în care credeau şi la care se rugau cu râvnă şi ardoare.
5. Cruciadele
Conflicte militare cu caracter religios, cruciadele medievale au fost purtate atât împotriva duşmanilor externi cât şi a celor interni. Au fost vizaţi musulmanii, slavii păgâni, creştinii greci ortodocsi, catarii, husiţii sau oricine dobândea “statutul” de inamic al papilor. Scopul iniţial al cruciadelor era recuperarea Pământului Sfânt de la musulmani şi împiedicarea expansiunii turceşti. Cruciadele erau purtate împotriva păgânilor, ereticilor sau a celor care erau excomunicaţi din motive religioase, economice sau politice. În scurt timp însă, acestea au început să servească şi altor scopuri, cu precădere politice. Organizarea unei cruciade însemna mobilizarea unor forţe militare imense, iar luptele presupuneau o violenţă ieşită din comun, având ca rezultat un număr impresionant de victime. Ideea unui război religios care serveşte unei cauze nobile a infierbântat minţile laicilor, aşa se face că spre sfârşitul secolului XI, oamenii din popor se angajau în aceste bătălii, devenind după depunerea unui jurământ “soldaţii bisericii”. Până în 1291 numărul victimelor ajunsese la 20 milioane (aceasta este numai o cifră aproximativă, în lipsa unor evidenţe exacte). Este foarte probabil ca cifra să fie mult mai mare, argumentată de numeroasele cruciade petrecute de-a lungul unei perioade lungi de timp.
6. Persecuţiile romane
Prima persecuţie împotriva creştinilor s-a petrecut în anul 64 d. Cr., din ordinul împăratului Nero. Este acelaşi an în care Roma era cuprinsp de unul dintre cele mai mari incendii din istorie. Pentru că foarte multe zvonuri îl inculpau pe Nero de producerea catastrofei, acesta a ordonat ca toţi creştinii să fie arestaţi şi ucişi sub învinuirea de a fi stârnit devastatorul incendiu. Mulţi dintre aceştia au fost sfâşiaţi de sălbăticiuni în timpul sângeroaselor spectacole romane sau au fost arşi de vii. În următorii ani, acţiunile îndreptate împotriva creştinilor au continuat, ajungând la apogeu în timpul a ceea ce s-a numit “Marea persecuţie”. Aceasta a început cu o serie de patru edicte care interziceau practicile religioase creştine si mergeau până la execuţia în masă a practicanţilor. Persecuţiile au încetat odată cu urcarea pe tron a împăratului Constantin I în anul 306, cel care avea să legalizeze creştinismul şapte ani mai târziu, în 313.
Adrian Claudiu Rusu
