Tribunalul Argeş a respins, ieri, propunerea procurorilor DNA de prelungire a mandatelor de arestare preventivă pentru persoanele arestate în scandalul de corupţie din fotbal. În momentul pronunţării sentinţei, fostului şef al OPC Argeş, Cristian Libertatu i s-a făcut rău şi a fost scos pe braţe din sala de judecată.
Finanţatorul FC Argeş, Cornel Penescu, fostul preşedinte al Comisiei Centrale a Arbitrilor, Gheorghe Constantin, fostul director al OPC Argeş, Cristian Libertatu, directorul hipermarketului PIC, Liviu Făcăleaţă, arbitrul Aurelian Bogaciu şi vicepreşedintele CCA Marcel Lică au fost aduşi cu duba de la arestul poliţiei în jurul orei 11.15. Erau puşi în cătuşe doi câte doi şi nu au făcut declaraţii presei.
Recurs în cazul Bogaciu
Tot ieri, arbitrul Aurelian Bogaciu a fost dus la Curtea de Apel Piteşti, unde s-a judecat recursul făcut de avocatul acestuia la decizia Tribunalului Argeş de respingere a cererii de eliberare provizorie sub control judiciar. După aproximativ o oră de audieri, arbitrul Bogaciu a făcut cale întoarsă în arestul IPJ Argeş şi, împreună cu ceilalţi arestaţi din acelaşi dosar, a fost prezentat Tribunalului Argeş pentru judecarea prelungirii mandatelor de arestare preventivă. Mandatele de arestare pentru Cornel Penescu, Gheorghe Constantin, Liviu Făcăleaţă şi Cristian Libertatu expiră în data de 12 mai, iar în cazul lui Bogaciu şi Lică mandatele de arestare preventivă expiră în data de 21 mai.
Toată oastea cea vestită a fluierului
La Tribunalul Argeş s-au prezentat ieri şi arbitrii Marcel Savaniu şi Sorin Corpodean. Cei doi au fost eliberaţi vineri din arestul IPJ Argeş, după ce Curtea de Apel Piteşti a admis recursurile împotriva respingerii cererii de eliberare sub control judiciar. Chiar şi aşa, propunerea de prelungire a mandatelor a avut loc înainte de decizia de eliberare a lui Savaniu şi Corpodean, cei doi arbitrii fiind citaţi pentru data de 11 mai la tribunalul Argeş. Marcel Savaniu a declarat: "În situaţia mea nu mă pot juca cu legea. Am fost citat şi am venit". Sorin Corpodean s-a prezentat la ora 10,50 la Tribunalul Argeş şi nu a făcut nici o declaraţie.
Decizia de ieri poate fi atacată cu recurs
Procurorii DNA au depus vineri, la Tribunalul Argeş, o cerere de prelungire a arestului preventiv pentru cele opt persoane arestate în scandalul de corupţie din fotbal declanşat în Argeş. În scandalul de corupţie în fotbal care a fost declanşat la Piteşti au fost arestaţi arbitrii Marcel Savaniu, Sorin Corpodean, Aurelian Bogaciu, vicepreşedintele autosuspendat al Comisiei Centrale a Arbitrilor (CCA) Marcel Lică, fostul preşedintele al CCA Gheorghe Constantin, patronul FC Argeş Cornel Penescu. De asemenea, sunt arestaţi preventiv, alături de Penescu, directorul hipermarketului piteştean PIC (aparţinând fraţilor Penescu, n.r.), Liviu Făcăleaţă, şi fostul director al OPC Argeş Cristian Libertatu.
Octavian Marin