Un agent de poliţie din cadrul Poliţiei municipiului Sf. Gheorghe şi unul de la postul de poliţie Comandău, judeţul Covasna, au fost trimişi în judecată de către procurori pentru infracţiunea de luare de mită.
Potrivit unui comunicat de presă al Direcţiei Generale Anticorupţie Covasna, procurorul desemnat din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Covasna a întocmit rechizitoriul prin care un agent de poliţie al Poliţiei municipiului Sfântu Gheorghe a fost trimis în judecată pentru luare de mită. Mai exact, la finele anului trecut, o persoană a sesizat Biroul Anticorupţie pentru judeţul Covasna despre faptul că fusese identificat de către un agent de poliţie cu numere provizorii expirate.
Doi poliţişti penali
“Pentru a nu-i întocmi dosar penal, poliţistul i-a dat de înţeles că doreşte o sumă de bani. Denunţătorul a încercat să ofere poliţistului suma de 130 lei, bani pe care îi deţinea, dar a fost refuzat, pe motivul că ,,ăştia sunt bani de bomboane”, se arată în comunicatul DGA Covasna. Cu acea ocazie, agentul de poliţie i-a reţinut denunţătorului permisul de conducere, autorizaţia provizorie de circulaţie expirată şi o asigurare RCA, fără a-i întocmi documentele legale pentru reţinerea acestora. Mai mult, el i-a dat un număr de telefon la care denunţătorul să îl sune când va avea să-i dea mai mulţi bani în schimbul actelor reţinute. Ulterior, ca urmare a înţelegerii cu denunţătorul, agentul a acceptat suma de 1.000 lei de la acesta, în schimbul restituirii documentelor menţionate şi, implicit, pentru a nu lua măsurile legale împotriva celui în cauză.
În cel de-al doilea caz, un agent de poliţie din cadrul IPJ Covasna – Postul de Poliţie Comandău a fost trimis în judecată tot pentru luare de mită. “Din declaraţiile denunţătorilor R.G. şi R.R., de profesie şoferi la o firmă de transport, comercializare şi prelucrare material lemnos, a rezultat că, în cursul lunii noiembrie 2008, aceştia au fost opriţi în trafic de către agentul de poliţie, care, luând cunoştinţă că transportau material lemnos cu autoutilitara marca Renault fară a fi înmatriculată, cu numere provizorii expirate, a pretins şi primit de la denunţători cantitatea de 3 mc material lemnos, pentru a nu-i sancţiona conform legii”, susţine DGA. Potrivit Direcţiei, fapta agentului de poliţie care a pretins şi primit de la denunţători 3 mc de material lemnos, în valoare de 480 de lei, în schimbul neîndeplinirii atribuţiilor de serviciu, constând în aceea că nu a înregistrat dosar penal pentru conducerea pe drumurile publice a autoutilitarei marca Renault cu numere de înmatriculare provizorii expirate, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită.
Octavian Marin