Jose Carreras îşi ia la revedere de la public

Se pare că timpul titanilor a început să apună. Multe voci impunătoare ale muzicii clasice au ales să se retragă din lumina rampei.

Aşa se face că şi Jose Carreras, fost membru al grupului „Cei trei tenori”, alături de compatriotul său, Placido Domingo, sau italianul Luciano Pavaroti, a anunţat vineri că se retrage de pe scena lirică. Marele tenor, Jose Careras, şi-a anunţat retragerea în cadrul unui interviu acordat cotidianului britanic „The Times”. Tenorul care l-a cei 62 de ani a ieşit învingător din lupta împotriva leucemiei declară pentru respectivul cotidian că nu mai poate să satisfacă exigenţele extenuante pe care le implică rolurile de operă. Iată ce mărturiseşte tenorul: „Dacă pot să susţin recitaluri, adaptând repertoriul nevoilor mele, atunci nu e nicio problemă, va fi suficient.”, afirmă Jose Carreras. „Dar în privinţa spectacolelor de operă, cu excepţia unor circumstanţe favorabile , cariera mea s-a încheiat”, marele Jose Carreras. (M.C.)