Pelinul este o plantă vivace, înaltă până la 150 cm, cu tulpina dreaptă, ramificată în partea superioară, acoperită cu frunze aşezate alternativ. Întreaga plantă are un aspect alb-cenuşiu din cauza perilor albi şi mătăsoşi.
Frunzele de la bază sunt lung peţiolate, pe măsură ce înaintează pe tulpină, peţiolul este mai scurt. Ele sunt adânc divizate în lobi lunguieţi cu margini întregi. Florile formează mici capitule globuloase, de culoare gălbuie, aşezate în vârful tulpinii şi al ramurilor. Toate florile din capitul sunt tubuloase. Planta este puternic mirositoare, datorită unui ulei eteric pe care-l conţine în frunze şi flori. Înfloreşte începând din luna iulie până în luna septembrie. Creşte prin locuri necultivate şi uscate, pe lângă garduri, locuinţe, drumuri etc.
De la pelin se recoltează ramurile şi vârfurile înflorite, la care se adaugă şi frunzele bazilare. Cantitatea cea mai mare de ulei volatil se găseşte în plantă înainte şi la începutul înfloririi. De asemenea, cantitatea de principii amare atinge maximum în perioada înfloririi. Recoltarea plantei începe din luna iunie şi se face numai pe timp uscat.
Pelinul se foloseşte în diferite boli de stomac şi pentru mărirea poftei de mâncare. În industria alimentară serveşte ca bază la prepararea vermutului în combinaţie cu alte plante.
Intern: stimulează secreţiile gastrice, este un puternic diuretic şi laxativ.
Extern: este folosit ca dezinfectant, trofic, antihelmintic.
Nu se administrează la gravide în ultima perioadă de sarcină şi nici la femeile care alăptează deoarece laptele capătă un gust amar. Nu se fac cure îndelungate (mai mult de două săptămâni), deoarece pot apărea tulburări digestive şi nervoase. Este contraindicat în afecţiunile acute intestinale.
Pulberea de pelin
Se obţine prin măcinarea cât mai fină cu râşniţa electrică de cafea. Depozitarea pulberii de pelin se face în borcane de sticlă închise ermetic, se păstrează în locuri întunecoase şi reci, pentru o perioadă de maximum 2 săptămâni (deoarece uleiurile sale volatile se evaporă foarte rapid). De regulă, pulberea se administrează de 3-4 ori pe zi de la un vârf la o jumătate de linguriţă rasă, pe stomacul gol. După care se poate clăti gura cu apă sau cu un ceai călduţ. Cura durează 2 săptămâni, urmată de 1 săptămână pauză, în ciroze, hepatite.
Tinctura de pelin
Se pun într-un borcan cu filet 15 linguri de pulbere de pelin, peste care se adaugă 2 pahare (400 ml) de alcool alimentar de 50 de grade. Se închide borcanul ermetic şi se lasă la macerat două săptămâni, după care se filtrează, iar tinctura se pune în sticluţe mici, închise la culoare. Se administrează din acest remediu, de patru ori pe zi, câte 15 – 50 picături diluate în puţină apă plată.
Vinul de pelin
Într-un litru de vin natural alb se pun 10 tulpini proaspete de pelin, zdrobite în prealabil, şi se lasă la macerat 3 săptămâni, după care se filtrează. Se iau 1-3 linguri din acest vin, înainte sau după masă, pentru stimularea activităţii tubului digestiv, combaterea balonării şi a indigestiei. Nu se ţine cura mai mult de 21 de zile. După o pauză de 21 de zile se poate repeta.
Siropul de pelin
Era foarte mult folosit de către călugării benedictini, care îl considerau un panaceu pentru digestie şi eliminarea toxinelor. Într-un borcan de 400 ml se umple pe sfert cu frunze fin tăiate de pelin proaspăt, iar restul de trei sferturi se completează cu miere de albine. Se pune un capac şi se lasă o lună la macerat. Va rezulta un sirop vâscos, amărui şi foarte aromat, cu efect tonic digestiv, carminativ (reduce balonarea), laxativ.
Infuzia combinată
Se pun 3-4 linguri de pelin mărunţit la macerat în 500 ml de apă, timp de 8-10 ore, după care se filtrează. Preparatul rezultat se pune deoparte, iar planta rămasă după filtrare se fierbe în 500 ml de apă, 5 minute, după care se lasă să se răcească şi după ce se filtrează se amestecă cu extractul obţinut prin macerarea la rece, obţinându-se un litru de preparat, care se foloseşte extern, sub formă de comprese, la spălături, clisme sau la baie.
Plasturele cu pelin
Se amestecă 2 linguri de pelin mărunţit cu miezul proaspăt de la 4 felii de pâine, se adaugă vin sau oţet, şi se amestecă până când se formează un fel de aluat. Acest aluat se aplică pe locul afectat de luxaţii, reumatism sau nevralgie, după care se acoperă cu o bucăţică de plastic şi se lasă astfel vreme de patru ore.
