Trei tineri din Craiova cu vârste cuprinse între 20 şi 22 de ani au fost reţinuţi pentru 24 de ore pentru trafic de cocaină.
Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Dolj, comisar Adrian Căpraru, poliţiştii B.C.C.O. Craiova – Serviciul Antidrog, cu sprijinul Serviciului Operaţiuni Speciale şi sub îndrumarea unui procuror din cadrul D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Craiova, au organizat pe 1 mai 2009 o acţiune de prindere în flagrant, ocazie cu care au fost depistaţi Ramona C., 22 de ani, Marius L., 20 de ani, şi Marian T., 20 de ani, care deţineau în vederea vânzării cantitatea de aproximativ 100 grame de cocaină. Ei făceau parte dintr-un grup infracţional organizat ce se ocupa cu traficul de droguri de mare risc pe ruta Spania – Craiova şi erau în atenţia lucrătorilor Antidrog de aproximativ două luni de zile.
„Drogurile erau disimulate în căptuşeala unei geci, din interiorul unui colet ce fusese trimis din Spania de un alt membru al grupului infracţional organizat şi anume Sorin P., de 26 de ani, din Craiova, printr-o firmă de curierat. În baza probatoriului administrat în cauză, procurorul delegat din cadrul D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Craiova a emis ordonanţe de reţinere pe o perioadă de 24 de ore împotriva celor trei persoane depistate, urmând să fie prezentate Tribunalului Dolj cu propunere de arestare preventivă”, a spus purtătorul de cuvânt al IPJ. Comisarul Adrian Căpraru a mai afirmat că cei trei sunt acuzaţi de săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, introducere în ţară de droguri şi trafic de droguri de mare risc, iar cercetările continuă în vederea identificării şi tragerii la răspundere penală a tuturor membrilor reţelei de traficanţi, precum şi a stabilirii întregii activităţi infracţionale. (O.M.)