ÎMPĂDURIRE. Campania „România printre rădăcini” continuă! De 1 Mai, peste 2.000 de voluntari au participat la acţiunea de împădurire, din judeţul Alba, reuşind să planteze aproximativ 20.000 de puieţi.
Alături de cei peste 2.000 de voluntari, au ales să dea un semnal verde şi Nicolae Furdui Iancu, Silviu Prigoană, primarul din Alba, Mircea Hava, preşedintele şi vicepreşedintele Consiliului Judeţean Alba, parlamentarii de Alba şi o parte din parlamentarii de Maramureş. Ocolul Silvic Privat Horea-Apuseni a pus la dispoziţie puieţi tuturor celor care au răspuns pozitiv demersului iniţiat de Realitatea TV în satul Mătiseşti, comuna Horea, iar Romsilva a oferit cei 20.000 de puieţi plantaţi la Ighiu. Campania ecologistă se va întinde pe o durată de cinci ani, cu plantări succesive primăvara şi toamna, iar Realitatea TV va transmite în direct aceste mari acţiuni de voluntariat în sprijinul pădurii şi al unui viitor mai curat pentru generaţiile viitoare. (G.R.)