MERITE. Medicii români sunt tot mai apreciaţi în Franţa. Două firme franceze de recrutare de medici şi-au trimis reprezentaţii la Bucureşti pentru a găsi cât mai mulţi doritori de a practica medicina în Hexagon.
Pentru că se confruntă cu un deficit serios de cadre medicale, francezii au sosit duminică în România cu gândul de a atrage cât mai mulţi medici români, disponibili să profeseze în străinătate şi pe un salariu mai mare. Cei mai mulţi dintre aceştia ajung să lucreze în mediul rural, unde majoritatea tinerilor francezi, absolvenţi ai Facultăţii de Medicină, refuză să practice meseria. Jurnaliştii francezi atenţionează însă asupra faptului că recrutarea medicilor români nu se face pe baza unor testari, ci doar a diplomelor cu care se prezintă, acte recunoscute în ţările europene conform unei directive din 1993.
Potrivit statisticilor, de la aderarea la UE, la 1 ianuarie 2007, România a furnizat deja peste 800 de medici Franţei, stimulaţi fiind de câştigurile de circa zece ori mai bune faţă de cele din ţară, unde un medic generalist primeşte în medie 500 de euro pe lună. (G.R.)