Primea monede de 25 de bani
Mă distram la Ghiol. Semăna cu un ştrand, unde protagoniştii, de toate vârstele, se etalau defilând fără complexe, în costumul lui Adam sau al Evei (după preferinţa Făcătorului). Aria destinată fiecărui sex era despărţită, formal, de un gard de uluci crăpate, cu rolul de a stopa – chipurile – ocheadele şi de a stăvili eventualele porniri reciproce. Ceea ce nu era cazul, totuşi. Buna dispoziţie era unanimă, iar comunicarea extinsă şi relaxată.
Nu am reperat, niciodată, ceva obscen sau indecent. Partea într-adevăr scârboasă ţinea de operaţiunea unsului cu noroiul negru, greu mirositor. Şi aceea de încreţire elefantină a pielii. La întoarcere treceam prin dreptul Terasei „Potcoava”. În miezul zilei se produceau doi lăutari – unul cu vioara, altul cu acordeonul, ştirbi şi foarte prietenoşi. Repertoriul vocal, susţinut alternativ, se compunea din cântece de pahar şi voie bună, gen: „M-a făcut mama oltean”, „Ionel, Ionelule”, „Zaraza” etc. Piesele „cu dedicaţie” se arvuneau la masă, sub deviza: „cine lipeşte biştarul, comandă muzica”.
Mă număram printre beneficiarii clandestini, fiindcă trăgeam cu urechea pe la gard. Serile le „petreceam” la vilă, într-un plictis debordant. Cam o dată, de două ori, în perioada sejurului, ieşeam la plimbare pe faleză. Punctul turistic standard de vizitat era vila „Zăboveam apoi pe o bancă în preajma Cazinoului. „Ascultă şi tu melodiile. Poate le înveţi.” Concerta o formaţie „de antren şi dans”. Diseuza – o vedetă a momentului, se numea Dorina Drăghici, care făcea bezele şi reverenţe după fiecare piesă. Avea succes. Programul se prelungea.
D.D.
