Diana Curmei a fost aleasă Miss Moldova la concursul Miss Italia Nel Mondo, care s-a desfăşurat weekendul trecut la Opera Română din Timişoara.
Cea de a V-a ediţie a concursului respectiv i-a avut în juriu pe: Gustavo Zito, argentinian de origine română, campion la biliard, Nino Malizio, organizatorul concursului mamă din Italia şi Frida Maglio, consulul italian de la Timişoara. Moldoveanca a trecut prin nişte emoţii cumplite, când, cu doar câteva zile înaintea competiţiei a fost arestată de autoritătile moldovene la graniţe dintre Moldova şi Chişinău pentru faptul de a fi bănuită de colaborare cu o organizaţie anticomunistă.
Salvarea frumoasei din Moldova au fost părinţii acesteia, care au reuşit să convingă autorităţile de greşeala produsă şi au eliberat-o pe fiica ei după două zile în care a stat reţinută de aceştia. Alături de ea, la concursul de la Timişoara au mai fost alese încă trei frumuseţi: Simona Lungu, care a fost aleasă de juriu Miss Italia nel Mondo România, apoi Miss Balcani, Diana Ioana Vasiloiu şi Rodica Pinteac, care a fost aleasă Miss Ucraina. Toate patru vor concura la Miss Italia Nel Mondo (un concurs pentru toate tinerele de origine italiană din lume), ce va avea loc luna următoare la Veneţia. (M.M.)