Nu numai haine ci şi mobilă!
Marii creatori de modă încep să intre şi în lumea designului interior. De ce nu dacă este vorba tot despre design, despre frumos, despre stralucire şi eleganţă. Multora dintre noi li se poate părea snobism să ne asortăm hainele cu mobilierul, dar piesele de mobilier semnate de creatori de modă renumiţi sunt cumpărate nu numai datorită brandului, ci şi pentru că atrag, exprimă o eleganţă şi un stil aparte şi se diferenţiază prin materialele folosite, materiale preţioase folosite şi în colecţiile pret-a-porter.
Mobilierul Armani este prezent în Romania în magazinul Phylosophy şi oferă colecţii de mobilier şi accesorii pentru locuinţă. Designul este minimalist şi atrage prin eleganţă. Armani foloseşte finisaje de perlă, foiţă de aur sau argint pentru mobilier, ceea ce face ca preţul produselor să fie pe măsură.
Mobilierul Fendi este comercializat de Kyros Interior şi atrage prin strălucire şi extravaganţă. Materialele folosite pentru accesorii sunt aceleaşi ca în cazul hainelor semnate Fendi, iar mobilierul este realizat din catifea, piele ştanţată, bătute toate cu pietre Swarowski.
Si casa Versace are în portofoliul său mobilier şi accesorii pentru casă. Acestea uimesc prin preţiozitate şi eleganţă. Mobilierul este împărţit în două categorii: Design si Heritaje la care se adaugă colecţii de portelanuri, textile şi corpuri de iluminat. In Romania mobilierul Versace se comercializează la Franco Arrendamenti.