Dacă noi ne lărgim suficient de mult câmpul conştinţei, sau mai bine zis, dacă noi ne transformăm registrul de percepţie, nemaipermiţând intervenţia limitatoare a mentalului, a raţiunii şi a observării clasice – percepţia noastră devine atunci non-ordinară (extraordinară), dar ea rămâne mai departe individuală.
Ea nu mai aparţine însă acum unui ”eu” limitat la o simplă personalitate datorită momelilor mentalului şi ale simţurilor, ci dobândeşte o dimensiune impersonală, revelându-ne ca prin farmec relaţia noastră intimă cu Totul, ca şi evidenţa potrivit căreia individualitatea noastră, corpul şi psihicul nostru, departe de a fi autonome, sunt permanent conţinute de acest Tot. Într-o etapă ulterioară, ea ajunge să ne reveleze identitatea noastră plenară cu această totalitate, şi atunci noi devenim capabili să percepem faptul că în realitate noi conţinem în noi în calitate de MICROCOSMOS întregul univers (MACROCOSMOS). (A.M.)
