Judecătoria Sectorului 1 susţine că infracţiunile de care sunt acuzaţi inculpaţii din dosarul „Becali” nu au impact negativ în societate, pentru că părţile vătămate au încercat să negocieze maşina furată finanţatorului Stelei.
Astfel, judecătorul motivează decizia de a elibera cinci persoane din dosarul „Becali” prin faptul că acestea nu reprezintă un pericol social. „În consecinţă, instanţa apreciază că nu suntem în prezenţa unui pericol concret pentru ordinea publică, raportat la împrejurările şi natura faptei, neproducându-se acel sentiment de insecuritate şi revoltă cu intensitatea pe care o asemenea faptă l-ar genera asupra societăţii civile, în alte circumstanţe decât cele relevate mai sus, şi nici asupra părţilor vătămate, care în continuare sunt deschise la negocieri, aşa cum reiese din declaraţia inculpatului Popa Marcel, acestea fiind iniţiatorii unei eventuale înţelegeri şi abordându-l în acest sens, iar rezonanţa socială a fost estompată şi influenţată puternic de atitudinea acestora”, susţine Judecătoria Sectorului 1 în încheierea prin care i-a pus în libertate pe Zmărăndescu, Ştefan Dediu, Nicolae Dumitraşcu, Mihai Mila şi Maricel Popa.
Gata cu zilele de arest
Mai mult, judecătoarea Ştefania Bivolaru de la Judecătoria Sectorului 1 reţine, în încheierea din 24 aprilie, că bodyguarzii lui Becali doar i-au „condus” pe hoţi la barul din Pipera, deşi părţile vătămate au fost bătute, împuşcate şi aruncate în portbagajul mai multor maşini. Judecătoarea îi acceptă drept justificare lui Dumitraşcu menţinerea poziţiei acestuia în rândul lumii interlope. „Pe de altă parte, mai este de reţinut că, aşa cum reiese din declaraţiile inculpatului (n.r. – Nicolae Dumitraşcu), ale inculpatului Irimia Daniel, inculpatului Zmărăndescu Cătălin, acesta fusese suspectat de către inculpatul Becali George de furtul autoturismului, învinuire care pentru el, ca persoană aparţinând etniei rome, este percepută ca o mare ofensă şi poate să-i zdruncine poziţia pe care o ocupa în rândul lumii interlope, ca urmare a încălcării teritoriului altui interlop, şi l-a determinat să încerce să afle cine este adevăratul autor al furtului”, apreciază Judecătoria Sectorului 1 în cazul lui Dumitraşcu. Ju- decătoria Sectorului 1 a decis să nu prelungească mandatele de arestare pentru Cătălin Zmărăndescu, Ştefan Dediu, Nicolae Dumitraşcu, Mihai Mila şi Marcel Popa, aflaţi după gratii în dosarul „Becali”, însă decizia nu este definitivă. Decizia finală va aparţine Tribunalului Bucureşti. Parchetul a făcut recurs.
Octavian Marin