Evenimentele ce se succed din copilărie, adolescenţă şi până la sfârşit. Unele ne marchează pentru tot restul vieţii, altele pe care le uităm chiar de a doua zi, dar pe care alţii din jurul nostru nu le pot uita…
Deşi uneori avem senzaţia că putem alege, că suntem stăpâni pe viaţă şi pe soarta noastră, şi că suntem în stare să mutăm munţii din loc, că avem oportunitatea de a decide singuri, fără acordul altcuiva ce vom face în viaţă… Brusc un accident poate nărui toate visele noastre. Visul de a deveni campion, se transformă în speranţa de a mai putea merge vreodată, visul de a fi mândria familiei, devine un sentiment greu de suportat, că suntem de fapt o povară.
Visul de a petrece tot restul vieţii alături de cel drag rămâne undeva în urmă, pentru că după acel accident, din acea clipă fatidică suntem ferm hotărâţi de a îndepărta definitiv persoana, fără de care până mai ieri credeam că nu putem trăi. Şi dacă înainte eram admiraţi, de unii chiar invidiaţi devenim dintr-o dată doar demni de compasiunea celor din jur. Începem să analizăm, să ne întrebăm dacă am fost trufaşi, orgolioşi, poate chiar vanitoşi, şi atunci, de abia atunci, ne revizuim comportamentul. Trăim, vise dezamăgiri, schimbări neprevăzute inerente… toate la un loc sunt de fapt chintesenţa vieţii. (J.M.)
