Procesul lui Miron Mitrea a fost amânat

La al doilea termen al procesului în care Miron Mitrea este trimis în judecată pentru corupție, judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție au decis să amâne judecarea pentru 10 ianuarie.

Fostul ministru al Transporturilor a fost trimis în judecată pentru luare de mită, instigare la fals material în înscrisuri oficiale şi uz de fals. El este judecat alături de Irina Paula Jianu, fost inspector de stat şef adjunct la Inspectoratul de Stat în Construcţii (ISC), acuzată că a renovat pe bani publici casa mamei ministrului.
Miron Mitrea

La primul termen al procesului, care a avut loc pe data de 15 noiembrie, Mitrea a cerut judecătorilor amânarea dosarului pentru că nu a reușit să își angajeze un avocat. Astfel, dosarul a fost reprogramat pentru astăzi.