Cât de hâtru şi urât ar fi Ion Ţiriac, nu a avut succes în faţa moldovencei care şi-a pus în cap să îl încalece şi să îl ţină în frâu pe micuţul Ion Ion. Se vorbea prin gura Dorobanţilor că Ţiriac cel Mare l-ar fi ameninţat cu dezmoştenirea pe firavul fiu, care trăgea pe nas ca să nu cadă praf pe stradă, dacă s-ar căsători cu Ileana Lazariuc.
I-a ras mustaţa tatălui
După ce o fi tras pe nas, ca să prindă curaj, Ţiriac jr. s-a căsătorit în ăl mai mare secret cu nimfa Ileana, la Monte Carlo. Atât de mare a fost secretul lor şi de bine păstrat, încât a doua zi toate tabloidele au scris de nunta amorezilor. Ion Ţiriac nu a primit o palmă peste faţă, ci i-a fost rasă mustaţa… orgoliul marelui miliardar a fost injectat iremediabil cu ruşinică.
Averea clanului Ţiriac va sta la picioarele Ilenei Lazariuc
Lăzăroaica i-a dăruit un fiu lui Ion Ion, acum este însărcinată în luna a doua. Ca să fie sigură că nu îl scapă din mâini pe acesta şi averea considerabilă a familiei a recurs la un plan pe cât de simplu pe atât de eficient… i-a turnat plozi pe bandă. Căsătorie de piatră le urăm şi noi celor doi amorezi de malul Dâmboviţei. (J.B.)