Acvariu terorizat de un vierme inelat

DISTRUGERE. Având aspectul unui monstru din filmele horror, un uriaş vierme marin botezat “Barry” a fost descoperit recent terorizând un recif de corali şi alte vietăţi ale unui acvariu din Cornwall, Marea Britanie.

Monstrul lung de 1.2 metri a lansat în ultimele câteva luni atacuri susţinute asupra recifului dintr-un acvariu expus spre vizionare la Newquay-s Blue Reef Aquarim. Angajaţii locului de atracţie din Cornwall au rămas de mai multe ori indignaţi găsind coralul devastat şi, în unele cazuri, tăiat pe jumătate. După ce au supravegheat vasul pentru mai multe săptămâni, ultima opţiune pentru staff-ul de la Newqay-s Blue Reef a fost să îl dezmembreze, piatră cu piatră.

La jumătatea procesului, răufăcătorul a fost identificat în… inelele unui vierme lung de peste un metru, din specia Polychaeta. Îngrijitorii l-au ademenit din ascunzişul lui cu resturi de peşti, dar nu înainte ca miriapodul să distrugă multe dintre capcanele plasate în acvariu. Viermele tropical este un duşman de temut şi pentru oameni, fiind capabil să provoace paralizie locală permanentă prin înţepătură sa otrăvitoare. Unul dintre îngrijitorii Acvariului este de părere că viermele a pătruns, probabil, pui fiind, odată cu livrarea unor pietre vii dintr-un alt acvariu. (A.M.V.)