Gigi Becali urmează se se prezinte şi vineri, la Inspectoratul Judeaţean de Poliţie Ilfov, după ce a fost eliberat sub control judiciar, finanţatorul Stelei mergând şi ieri la sediul Poliţiei.
“Voi, de la presă, care aveţi o maşină care să stea după mine şi plătesc. De ce? Că ăştia poate să facă, la ceea ce au făcut, pot să trimită, de exemplu, pe unul, pe hoţ şi să vină unul lângă mine să facă o poză şi să zică , că se poate întâmpla aşa. Atunci eu vreau să staţi în faţa casei mele. Plec eu, pac, după mine”, le-a spus Becali ziariştilor care îl aşteptau în faţa sediului IPJ.
Gigi Becali s-a prezentat, ieri, la sediul IPJ Ilfov, pentru a i se stabili programul vizitelor la Poliţie. Lui Gigi Becali i s-au fixat mai multe interdicţii, precum cea de a nu părăsi judeţul Ilfov şi Bucureştiul fără încuviinţarea instanţei. Mai mult, Becali nu are voie, potrivit instanţei, să ia legătura într-un fel sau altul cu celelalte părţi din dosar şi nici să îşi schimbe domiciliul fără încuviinţarea instanţei. De asemenea, are obligaţia de a se prezenta la poliţie pentru verificări ori de câte ori i se cere.
Tribunalul Bucureşti i-a admis lui Gigi Becali, vineri, 17 aprilie, recursul împotriva respingerii cererii de eliberare judecată, cu o zi înainte, de Judecătoria Sectorului 1.