Cea mai importantă sărbătoare a creştinilor, se apropie cu paşi repezi. De fapt în ultima perioadă, impresia mea este că noi ca societate, trăim între două orizonturi: Paşte şi Crăciun. Perioada sărbătorilor, este una destul de grea pentru toţi oamenii care sunt singuri. Singurătatea, nu este şi nu va fi specifică omului, noi fiind fiinţe psiho- sociale. Această fiinţă minunată numită Pământ, ne suportă cu bune şi cu rele, aşteptând o schimbare de atitudine faţă de noi şi faţă de planeta noastră. Poate noi toţi aşteptăm a doua venire a Mântuitorului, dar o facem fiecare în felul lui.
Psihologia
Fiind o ştiinţă umanistă, psihologia rămâne tributară superstiţiei pozitiviste. Căutăm să explicăm raţional totul şi în acest fel, ne-am ancorat foarte tare în materialism. Psihologie, înseamnă a vorbi despre suflet în primul rând şi acest lucru presupune că omul nu este finit şi se poate adapta la tot ceea ce este nou. Nu putem spune că psihologia traversează o criză, pentru că ea a fost şi este într-o criză permanentă, datorită rapidităţii cu care traversează specia umană diverse etape existenţiale. Tot încercăm să explicăm şi să argumentăm ştiinţific comportamente, atitudini, stări, procese, emoţii, dar omul surprinde prin evoluţia sa. În psihologie, mai mult ca în orice altă ştiinţă, se aşteaptă o Înviere care să ne ducă mai aproape de resursele spirituale ale omului. Până la urmă, Homo Sapiens, nu trebuie să fie doar o denumire generică de clasificare în regnul biologic o omului.
Religia
Secolul XXl va fi religios sau nu va fi deloc spunea Andre Malraux. Religios nu înseamnă mistic şi cred că Biserica trebuie să fie mai prezentă în viaţa socială.
Nu preocuparea pentru acumulările materiale îl îndepărtează pe om de la gândurile de meditaţie asupra celor divine, ci truda inumană pentru existenţa zilnică ne face să nu mai simţim viaţa, adică pe Dumnezeu. Cunoaşterea lumii exterioare ne-a secătuit de energie şi am devenit robii neputinţei noastre. Ar trebui să încercăm să ne cunoaştem şi în interior ca fiinţe unice ce suntem, dar acest lucru presupune efort şi răbdare.
Rugăciunea, este cea mai simplă formă de cunoaştere şi de comunicare cu Divinitatea. În orice demers făcut, ne punem speranţa şi în ajutorul divin. Învierea, este celebrată în biserică după un anumit ritual, iar acest lucru se face tocmai pentru a ne apropia cât mai mult de întelegerea realităţii divine. Dincolo de această prezentare, rămâne speranţa noastră în Dumnezeu şi viaţa de apoi. Faptul că omul posedă anumite puteri, cum ar fi: telepatia, precogniţia, bioenergia, pare a fi un fapt dovedit, atunci de ce am fi limitaţi în comunicarea noastră cu Divinitatea?
Omul este limitat existenţial şi de aceea timpul alocat cunoaşterii, este prea redus pentru a putea înţelege rolul şi rostul nostru pe acest pământ. Credinţa, este specifică doar omului şi prin urmare acest lucru face diferenţa între noi şi alte fiinţe biologice. Au existat şi destule greşeli care au avut loc în confruntatrea între ştiinţă şi biserică, dar tocmai de aceea este importantă o Înviere a credinţei, care să armonizeze descoperirile ştiinţei cu conceptele religioase. Până atunci cel mai bun lucru este să avem încredere în noi şi să ne bucurăm de această mare sărbătoare, trăind cât mai intens posibil miracolul Învierii.
Psiholog,
Dragotoiu Adrian
