Paştele este cea mai importantă sărbătoare anuală creştină. Ea comemorează evenimentul fundamental al creştinismului – Învierea lui Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, în a treia zi după răstignirea Sa din Vinerea Mare. Data de început a Paştelui marchează începutul anului ecleziastic.
Această sărbătoare durează trei zile şi începe, conform deciziei Conciliului de la Niceea din anul 325, în duminica de după prima Lună plină după echinocţiul de primăvară. Farmecul deosebit al Sărbătorii Paştelui este dat atât de semnificaţia spirituală („…învierea Mea va fi totodată o înviere pentru toţi cei care Mă urmează.” – Marea Evanghelie a lui Ioan de Jakob Lorber) cât şi de tradiţii (oul pictat, masa cu mâncăruri tradiţionale, slujba de sâmbătă seara cu primirea luminii). Paştele este un moment de pace sufletească, de interiorizare, de împăcare, de bucurie.
Miracolul luminii divine.
Un miracol care se petrece cu regularitate în fiecare an, aşteptat cu sufletul la gură şi uimind totuşi de fiecare dată, este apariţia luminii divine la Sfântul Mormânt din Ierusalim în noaptea de Înviere a Paştelui ortodox. Este darul pe care Iisus ni-l face, amintindu-ne de lumina strălucitoare care i-a umplut mormântul în momentul Învierii Sale. Este modul Său de a ne transmite că este mereu alături de noi. Acest foc imaterial de culoare albăstruie şi care poate fi atins fără să ardă este aşteptat cu toate luminile stinse. El apare atunci într-un mod supranatural din Sfântul Mormânt aprinzând candela aşezată special acolo. Apoi Patriarhul ortodox aprinde cele două mănunchiuri de câte 33 de lumânări pe care le are pregătite şi începe să împartă Lumina Sfântă miilor de pelerini care aşteaptă plini de emoţie. Focul cel viu însă acţionează şi de unul singur, strălucind ca un fulger şi aprinzând din zbor candelele de la intrarea în biserică, precum şi lumânările unora dintre pelerini. Acest eveniment se petrece în fiecare an în faţa a mii de martori vizuali. Nu poate fi negat de nimeni. De aceea efectul său este foarte puternic, contribuind la întărirea credinţei în Dumnezeu.
Săptămâna Mare şi Sărbătoarea bucuriei.
Ultima săptămână a Postului Paştelui, numită şi Săptămâna Mare sau Săptămâna Patimilor, este o perioadă importantă de interiorizare şi comemorare. Acum se rememorează Patimile lui Iisus, chinurile prin care a trecut, de la trădarea Lui de către Iuda, până la răstignirea pe cruce pe dealul Golgota, moartea şi Învierea Sa. Săptămâna începe cu Duminica Floriilor, ziua în care Iisus Hristos a intrat în Ierusalim şi se încheie cu Duminica Paştelui, ziua Învierii Sale. Ziua de miercuri este ziua în care Iuda l-a trădat, iar cea de vineri ziua în care a fost răstignit. De aceea aceste două zile au devenit zile de post de-a lungul întregului an. Joia este ziua spălării picioarelor apostolilor de către Iisus, a Cinei de Taină, a rugăciunii din grădina Ghetsimani şi a arestării lui Iisus de către cei ce voiau să-l ucidă. „Trufia cea mai mare poate fi nimicită doar prin umilinţa cea mai profundă. De aceea, este necesar să Mi se petreacă Mie aceasta. Dar voi să nu vă înspăimântaţi atunci, căci nu voi rămâne în mormânt, nici nu mă voi descompune, ci voi învia în a treia zi şi voi veni din nou la voi, exact la fel ca acum!
Abia aceasta va fi mărturia cea mai mare şi mai adevărată pentru sufletele voastre a misiunii Mele divine şi ea vă va întări pe deplin în credinţa voastră.” – Marea Evanghelie a lui Ioan de Jakob Lorber. Învierea lui Iisus Hristos simbolizează refacerea legăturii dintre fiinţa umană şi Creatorul său. Celebrarea ei în fiecare an duce la retrezirea aspiraţiei către îndumnezeire, la transfigurarea vieţii pământeşti într-o viaţă impregnată de prezenţa lui Dumnezeu. De aceea Paştele este o sărbătoare a bucuriei, o bucurie asemănătoare celei a apostolilor când l-au văzut pe Iisus înviat. Iar salutul care se obişnuieşte cu această ocazie este tot o expresie a acestei bucurii: „Hristos a înviat! Adevărat, a înviat!”. (A.M.)
