Partidele aflate la guvernare dau semne tot mai evidente că nu s-au alăturat decât pur întâmplător, iar destinul lor real – pe care au încercat să-l înşele, cu gândul la binefacerile ce tot întârzie să sosească – este acela de a sta fiecare pe locul consacrat deja al eşichierului politic. Altfel, asistăm, ca în aceste zile, la comedia sângeroasă a unei autosfâşieri publice şi, prin aceasta, cu atât mai ridicole.
Protagoniştii iniţiali n-au fost prea mulţi. Primul a sărit în luptă Ion Iliescu, dar el s-a retras pe nesimţite, lăsându-l să-i continue şi să-i desăvârşească opera pe Adrian Năstase, adversarul – ba chiar duşmanul – cel mai aprig al lui Traian Băsescu. Aţâţat de posibilitatea (pe care consilierul personal, Cozmin, a reuşit să i-o transforme în certitudine) că poate deveni preşedintele ţării – după ce a ratat în tentativa de a fi primarul Capitalei sau premier – Mircea Geoană s-a avântat în aceeaşi bătălie, atacându-l fără milă pe şeful statului drept în onoarea lui de familist.
Răspunsurile n-au încetat să sosească. Gardienii de serviciu ai preşedintelui Băsescu au încetat să mai moţăie-n post şi s-au pus pe treabă, ridicând vocea în limita posibilităţilor fiecăruia: mai mârâit în cazul lui Vasile Blaga (şi el eşuat în tentiva de-a ajunge edilul-şef al Bucureştilor), mai apăsat în cazul lui Sever Voinescu (ajuns, din jurnalist şi fostă propunere de ambasador, secretar la Camera Deputaţilor, după trei runde de umilinţe), mai neaoş în cazul Robertei Anastase (care n-a reuşit încă să afle cu ce treburi a ajuns prin Bucureşti) ori, mai sever, în cazul lui Cristian Preda (fost universitar, ajuns consilier prezidenţial cu un picior la Bruxelles), care a conchis că PDL trebuie să câştige europarlamenterele pentru a pune definitiv la punct PSD, considerat de el „marele profitor” al momentului. Cine l-o fi adus pe „profitor” la masa bucatelor multe şi alese? Nu cumva tocmai cel pe care-l consiliază?
Ridicolul acestor nesfârşite împunsături reciproce nu mai trebuie subliniat, fiind evident pentru oricine. Dar iată că, în pofida adversităţii făţişe, cei doi aliaţi ce nu se pot suporta reciproc continuă să stea alături, adâncind o dată în plus criza prin care trece România; o Românie care îngheaţă salariul profesorilor, după miile de promisiuni făcute şi încununate de o lege, în acest moment, de tot râsu–plânsu-, dar în creştere pe cel al preoţilor, o Românie care are cel mai mare serviciu de informaţii din Europa (cu 12.000 de angajaţi, faţă de numai 6.000 în Germania sau Franţa şi vreo 4.000 în Marea Britanie), pe care nu-l atinge nicio restructurare, o Românie în care se vor construi, în acest an, peste 800 de biserici, dar se va suspenda Festivalul Naţional de Teatru, o Românie în care salariaţii de la Metrou cer creşteri salariale de 23% şi primesc 26%, în vreme ce 40.000 de mici întreprinzători se află în pragul falimentului.
Trăim într-o ţară în care bătăuşii de prin mall-uri nu reprezintă pericol public, dar determină schimbarea şefului Poliţiei Capitalei, o ţară în care familia preşedintelui se îmbogăţeşte peste noapte, dar acesta o atacă pe soacra preşedintelui Senatului, cea căreia tot el, ca primar general, i-a dat posibilitatea să-şi cumpere, ilegal, casa în care locuieşte acum, o ţară în care premierul îi angajează doar pe cei în care are încredere, în condiţiile în care el însuşi ar trebui să se demită, întrucât a pierdut, din nepricepere şi lipsă de comunicare, încrederea unei întregi populaţii.
Nu contează. Coaliţia merge înainte.
Hanibal Giurgescu
