Remedii naturiste pentru prevenirea formării ridurilor

Infuzie de albăstrele
Se prepară o infuzie dintr-o linguriţă de flori uscate peste care se toarnă 100 ml de apă clocotită, se lasă vasul acoperit 15-20 de minute, se strecoară şi se aplică comprese îmbibate pe pleoape şi pe faţă.

Cataplasme şi decoct cu frunze de pătrunjel
Cataplasmele cu planta proaspătă zdrobită întârzie apariţia ridurilor şi le diminuează pe cele existente.
Decoctul obţinut prin fierberea plantei timp de 20 de minute în 250 ml de apă, se strecoară şi cu soluţia astfel obţinută se spală faţa dimineaţa şi seara, prevenind astfel formarea ridurilor.

Suc de castraveţi
Se introduce la storcătorul electric o bucată potrivită dintr-un castravete, iar cu sucul proaspăt se unge faţa folosindu-se un tampon de vată.
Se pot aplica felii proaspete de castravete pe faţă, se ţin până se simte că acestea se usucă, se îndepărtează şi se clăteşte faţa cu apă călduţă, iar după aceea se limpezeşte cu un pahar de apă minerală, de la temperatura camerei.

Infuzie de petale de mac
Se prepară o infuzie dintr-un pumn de petale de mac peste care se toarnă un pahar cu apă clocotită, se acoperă vasul pentru 30 de minute, se strecoară. Cu această infuzie se spală faţa dimineaţa şi seara, prevenind formarea ridurilor.

Cataplasme cu felii de morcovi
Se aplică cataplasme cu rondele tăiate în felii subţiri şi se aplică pe faţă. O altă metodă se referă la aplicarea pe faţă cu ajutorul unui tampon a sucului proaspăt de morcov, se lasă să se usuce, şi se repetă procedura. După aceea, se clăteşte faţa cu apă călduţă din abundenţă.

Comprese cu decoct de rozmarin
Se prepară un decoct dintr-o lingură de flori sau frunze la 200 ml de apă; se lasă pe foc, la fiert, 5 minute, se acoperă vasul pentru 20 de minute, se strecoară şi se plică comprese pe faţă.