A câştigat alegerile deşi era mort

UIMITOR. Când găseşti primarul potrivit parcă mai greu te desparţi de el, chiar dacă acesta nu mai este printre noi. S-a întâmplat într-un oraş din Missouri, Statele Unite.

Deşi bărbatul era decedat de câteva săptămâni, el a fost reales de către concitadinii lui. Acest lucru s-a întâmplat pentru că buletinele de vot fuseseră deja imprimate, iar votul prin corespondenţă începuse deja, deşi Harry Stonebraker a murit în urma unui atac de inimă. Bărbatul avea 69 de ani şi a fost unul dintre cei mai populari şi iubiţi primari din zonă. Aşa că nimeni nu a fost surprins că a fost reales în funcţie deşi omul nu mai era printre cei vii. Acum adversarului său, Alderman Bernie Panther, care nu a primit decât 10% din voturi, nu îi mai rămâne decât să asigure interimatul până în 2010, când va fi organizată o nouă rundă de alegeri. Probabil nu va mai avea curajul să candideze a doua oară, dacă a fost învins chiar şi de un om mort. (A.M.V.)