ŞOCANT. O femeie care a intrat în travaliu în timp ce călătorea cu avionul spre Auckland, Noua Zeelandă, şi-a lăsat copilul nou-născut într-un coş de gunoi.
Din fericire, mogâldeaţa de om a fost descoperită de un angajat care făcea curăţenie într-una din toaletele avionului, după ce acesta a aterizat pe aeroportul din Auckland, relatează TVNZ. Angajaţii companiei Pacific Air au reuşit să dea de mama inconştientă, care se afla încă în aeroport. Femeia, în vârstă de 30 de ani şi bebeluşul au fost duşi la spitalul Middlemore iar starea lor de sănătate este bună, potrivit medicilor. Niciunul din cei 150 de pasageri aflaţi la bordul aeronavei nu şi-a dat seama că femeia ar fi născut. Organizaţiile de protecţie a copilului au fost anunţate şi vor cerceta acest caz, urmând să se stabilească ce se va întâmpla cu copilul, având în vedere că femeia nu îşi doreşte sub nici o formă copilul. (A.M.V.)