Ce se putea înţelege la prima vedere, prin „studii pe cicatrice arsă” sau „studii asupra unui glonţaflat în creier”?
Unele teste precum „tratamentul degerăturilor”, astfel încât prizonierii erau scugfundaţi goi într-un bazin cu apă la temperaturi polare şi apoi studiate până la decesul prizonierului, pentru ca japonezii să descopere că un braţ sau un picior degeratnu trebuia amputat (conform practicii), ci introdus în apă la o temperatură puţin mai mică de 100 de grade Celsius. O broşură japoneză descria, în 1945, cum se putea măsura temperatura bebeluşilor de trei zile, cu ajutorul unui ac înfipt în degetul arătător, evident după zeci de experienţe asupra unor bebeluşi-cobai, sustraşi de poliţia militară japoneză de la chinezi. Nu s-a putut niciodată stabili dacă Împăratul Hirohito realiza ceea ce se întâmpla în cursul experimentelor „Unităţilor 731” şi 100, specializate în război bacteriologic.
Dar Prinţul Mikasa a descris în memoriile sale cum a vizionat filme „ştiinţifice”, în care zeci de chinezi mărşăluiau prin câmpiile din Manciuria, în cadrul „experimentelor cu gaz otrăvitor asupra oamenilor”. Doctorul Ken Yuasa prezintă, la rândul său, felul cum s-a exersat în China asupra prizonierilor în diverse tehnici chirurgicale: mai întâi aplica o apendectomie asupra prizonierului, urma amputarea unui braţ iar, în final, o traheotomie. După 90 de minute, ceea ce mai rămânea din fostul prizonier era „abandonat” (incinerat).
Potrivit dr. Yuasa – care şi după jumătate de secol îşi păstra tonul apologetic faţă de experimentele „Unităţii 731” – vivisecţia era o practică absolut necesară, pentru că anestezia ar fi modificat biologia organelor şi arterelor, astfel că rezultatele testelor puteau fi înfluenţate negativ. Chiar el cultivase intens germenii tifosului, pe care îi predase apoi unei unităţi militare. În iulie 1944, Hideki Tojo a prezidat o şedinţă la vârf, în care mai mulţi generali japonezi au propus crearea unor focarede antrax şi ciumă în SUA. Deoarece Tojo considera că războiul era pierdut şi puteau fi traşi la răspundere, ulterior, a respins propunerea. Începând din 9 august 1945, membrii „Unităţii 731”au procedat la dinamitarea arhivei, pentru a distruge astfel orice urmă a programelor japoneze de război biologic.
După război, gen. Shiro Ishii şi-a dus traiul în linişte. A decedat în 1959, în urma unui cancer al gâtului. Alţi membri ai „Unităţii 731” au făcut, însă, o frumoasă carieră, ajungând unul guvernator al oraşului Tokio, altul preşedinte al Comitetului Olimpic Japonez, ministru al Sănătăţii etc. Un fost doctor al unităţii, devenit un sfătos şi bucolic fermier, i-a explicat, cu zâmbetul pe buze, lui Sheldon Harris: „Desigur, au fost experimente şi asupra Bebeluşilor. Probabil însă pentru că taţii lor erau spioni!” Fostul doctor al unităţii „Zero Toleranţă” a adăugat apoi filosofic: „Există posibilitatea ca toate acestea să se repete. Fiindcă, într-un război, tu trebuie să învingi!”
DAN ALDEA
