Primarul Nicolae Stănişor, condamnat la 4 ani de închisoare

În data de 6 aprilie 2009, la Judecătoria sectorului 5 Bucureşti s-a judecat unul dintre multele procese în care primarul Nicolae Stănişor este implicat. Mai exact, este vorba de dosarul 1994/241/2007, al cărui obiect este infracţiunea de ultraj. În urmă cu un an, aşa cum vă informam, primarul l-a bătut şi insultat pe şeful postului de poliţie din localitate, Gheorghe Ţuicu, care i-a făcut plângere penală. De altfel, la înfăţişare, pe lângă Gheorghe Ţuicu, în calitate de parte vătămată s-au prezentat şi consilierul local agresat Ion Marin, inginerul primăriei Năpruiu Nicolae – şi el o victimă a violenţelor primarului şi Direcţia Silvică Vâlcea.

Împarte dreptatea cu pumnul

În mai multe numere ale ziarului nostru am informat opinia publică vâlceană că primarul comunei Mateeşti, Nicolae Stănişor, este certat de foarte multă vreme cu legea. Cu toate că deţine o funcţie publică, importantă, ce implică multă responsabilitate şi cumpătare în rezolvarea problemelor cu care se confruntă cetăţenii comunei, atitudinea sa ne dezvăluie, mai degrabă, un personaj brutal care împarte dreptatea după bunul plac, de multe ori cu pumnul, în perfectă contradicţie cu legea. Primarul este cunoscut ca un bătăuş fără pereche, care administrează pumni şi picioare – mai ceva ca un boxer – tuturor celor ce „îndrăznesc" să-l supere sau să-l contrazică. Aproape nimeni nu reuşeşte să-i intre în graţii, iar omul dovedeşte că are grave probleme de personalitate şi moralitate. Aşa se explică de ce, în acest moment, edilul este acuzat de maltratarea fizică şi verbală a unui poliţist şi a unui consilier local. În plus, primarul bătăuş este cercetat penal în peste 20 de dosare, pentru infracţiuni dintre cele mai grave.

Acum un an, primeam informaţia, de-a dreptul şocantă, că Stănişor a intrat în conflict cu alesul local, Ion Marin (PNL). Primarul l-a insultat, în cadrul unei şedinţe de Consiliu Local, catalogându-l drept un „neisprăvit şi un hoţ". Imediat după acest incident, consilierul l-a acţionat în judecată pe primar, sesizând Parchetul de pe lângă Judecătoria Horezu. Consilierul nu a fost doar agresat verbal de Stănişor, ci şi fizic. Mărturie în acest sens, stă şi o plângere a lui Ion Marin către Poliţia Mateeşti, în care acesta susţine că a fost lovit cu putere, în partea dorsală, chiar în sediul primăriei, de primarul nervos. Şi mai grav, Marin povesteşte că primarul, plin de furie, a încercat să-i zdrobească mâna în uşă.

Seria agresiunilor înfăptuite de Stănişor nu se opreşte, însă, aici. Tot în 2008, individul a intrat în conflict şi cu Gheorghe Ţuicu, agentul-şef al Poliţiei Mateeşti, care şi el a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Horezu pentru ofensele ce i-au fost aduse. Poliţistul mărturiseşte că a intervenit pentru a aplana un conflict ce se iscase între primar şi inginerul agronom Nicolae Boiangiu. Deşi a fost animat doar de intenţii bune, poliţistul a primit de la Stănişor o bătaie soră cu moartea, pentru „tupeul" de care a dat dovadă. Omul legii povesteşte că Stănişor s-a năpustit asupra sa, insultându-l şi lovindu-l cu pumnii şi picioarele, urlând din toţi rărunchii să iasă din primărie. Ca să scape de furia bătăuşului, poliţistul a fost nevoit să intre într-un alt birou, sugerându-i lui Boiangiu să plece din calea sa.

Curtea de Conturi cere explicaţii primarului neglijent

Cea mai gravă acuzaţie care i se aduce este aceea de abuz în serviciu. În cazul în care această infracţiune se dovedeşte a fi adevărată, primarul-bătăuş riscă ani grei de închisoare. Tot acum un an, Ocolul Silvic Horezu a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Horezu cu privire la faptul că primarul împreună cu o cunoştinţă de-a sa, Dumitru Trăscău, au tăiat ilegal, cu un buldozer, din Fondul Forestier naţional UP II Alunu, arbori de esenţă de salcâm, construind aici un drum cu o lăţime de 5 metri şi o lungime de 684 metri.

Pădurea tăiată nu era marcată silvic şi se află în administrarea Ocolului Silvic Horezu. Deşi, primarul a spus că pentru a efectua tăierile de arbori din aceea zonă a cerut acordul Consiliului Local Mateeşti, în fapt, acest lucru nu s-a întâmplat niciodată conform declaraţiilor aleşilor locali. Materialul lemnos tăiat de Trăscău la rugămintea lui Stănişor are volumul de 19,631 mc, iar prejudiciul, nerecuperat încă, se ridică la valoarea de 1354 lei. În rândurile de mai sus am enumerat doar o parte din lungul şir de ilegalităţi de care este acuzat primarul Nicolae Stănişor, un individ care manifestă o agresivitate verbală şi fizică nefirească.

Nicolae Stănişor este acuzat de membrii Consiliului Local Mateeşti că a impus un management dezastros la primăria comunei. Alesul local, Eugen Simion (PSD), a făcut o serie de dezvăluiri şocate cu privire la mişmaşurile făcute de acesta cu banii publici. El spune că primarul a devenit un mic dictator local, care face legea în comună după bunul plac, fără a ţine seama de deciziile şi propunerile consilierilor locali. Una dintre cele mai grave acuze care i se aduc primarului pecist este aceea de deturnare de fonduri.

Consilierul Simion Mateescu spune că la sfârşitul lunii august a anului trecut, Primăria Mateeşti a primit de la Consiliul Judeţean Vâlcea, în urma unei rectificări de buget, suma de 1,5 miliarde lei vechi cu destinaţia precisă: lucrări de reabilitare a drumurilor din comună. Batjocorind legea, edilul a întocmit o expunere de motive, supusă aprobării consilierilor locali, în care împarte sumele alocate de CJ după bunul plac, explicând că din aceşti bani trebuie să plătească şi alte datorii ale primăriei. În concluzie, primarul Stănişor a deturnat fondurile publice care au fost alocate în cu totul alt scop. Nicolae Stănişor, din cei 1,5 miliarde alocaţi, repetăm, exclusiv pentru reabilitarea drumurilor, edilul a cheltuit, în acest sens, doar 800 milioane de lei vechi.

Mai mult decât atât, tot în numerele anterioare ale publicaţiei noastre vă aduceam la cunoştinţă faptul că în într-unul din numerele trecute ale publicaţiei noastre redactorii VOCEA VÂLCII trăgeau un semnal de alarmă şi cu privire la faptul că în actele contabile ale Primăriei Mateeşti domneşte haosul, pentru că, de luni bune, primăria nu are angajat un contabil. De altfel, informaţiile pe care le prezentam cititorilor la acea dată, au fost confirmate şi de un raport al Curţii de Conturi ale cărui concluzii, vizavi de activitatea lui Nicolae Stănişor, sunt de-a dreptul zguduitoare, cu un puternic iz penal. Aşadar s-a constatat că la Primăria Mateeşti nu au fost întocmite registrele contabile, prevăzute de legislaţia în vigoare. Mai mult, nu au fost prelucrate, lunar, nici extrasele de cont pentru plăţi şi venituri, precum şi celelalte documente în vederea efectuării analizei contabile a operaţiunilor economice ce au avut loc. Mai grav decât atât, la Primăria Mateeşti nu a fost întocmit, potrivit legii, nici bilanţul contabil la sfârşitul anului 2008, document prin care se prezintă elementele la activ, datorii şi capitalul propriu aparţinând instituţiei la sfârşitul perioadei de raportare.

Îl aşteaptă închisoarea?

Fişa sa de cazier judiciar arată că Nicolae Stănişor a mai fost condamnat la un an şi jumătate de închisoare, însă a fost reabilitat de drept şi că, de-a lungul vremii, a primit mai multe amenzi administrative pentru numeroasele abuzuri în serviciu, săvârşite în cei trei ani şi jumătate de mandat. Cuantumul amenzilor se ridică la peste 35 milioane lei vechi. În plus, în data de 26 mai 2008, Nicolae Stănişor a fost dus de trupele speciale la Judecătoria Sectorului 5, pentru că a refuzat să se prezinte, de trei ori, consecutiv, la unul dintre numeroasele procese în care este implicat.

În data de 6 aprilie 2009, la Judecătoria sectorului 5 Bucureşti s-a judecat unul dintre multele procese în care primarul Nicolae Stănişor este implicat. Mai exact, este vorba de dosarul 1994/241/2007, al cărui obiect este infracţiunea de ultraj. După cum vă informam şi în rândurile de mai sus, primarul l-a bătut şi insultat pe şeful postului de poliţie din localitate, Gheorghe Ţuicu, care i-a făcut plângere penală. De altfel, la înfăţişare pe lângă Gheorghe Ţuicu, în calitate de parte vătămată s-au prezentat şi consilierul local agresat Ion Marin, inginerul primăriei Năpruiu Nicolae – şi el o victimă a violenţelor primarului şi Direcţia Silvică Vâlcea. Potrivit informaţilor postate instanţa de judecată de la Bucureşti l-a condamnat pe primarul vâlcean la 4 ani de închisoare, urmând ca, în curând, să se dea şi o soluţie definitivă în acest caz. În cazul în care va face puşcărie la Mateeşti se vor organiza alegeri anticipate pentru alegerea unui nou primar.

Sursa: Vocea Vâlcii (redactor: Olivia Pîrvu-Cîrciu)