Inorogul medieval este un simbol al puterii, dar şi al purităţii şi, prin excelenţă, el este un animal de bun augur. El luptă pentru instaurarea justiţiei, lovind vinovaţii cu cornul.
Prin cornul său unic, inorogul simbolizează săgeata spirituală, raza solară, sabia lui Dumnezeu, revelaţia divină, coborârea dumnezeirii în creaţie. În iconografia creştină o reprezintă pe Fecioara Maria unită cu Duhul Sfânt. Cornul unic a fost comparat cu un falus esoteric: simbolul purităţii spirituale. Avem deci un dublu simbolism al cornului: apărarea fecioriei şi a purităţii (cornul unic ridicat către cer) şi fecunditatea (sensul falic al cornului). De aici asocierea cu Sfânta Fecioară, adică realizarea procreării fără pierderea virginităţii.
În Evul Mediu trubadurii închinau adesea imnuri licornei, femininul de la inorog (unicorn), care simboliza marea îndrăgostită, decisă să păstreze pururi castă iubirea pe care o inspiră. Ea era înzestrată cu puterea misterioasă de a descoperi chiar şi cea mai mică urmă de impuritate. Astfel mitul licornei reprezintă fascinaţia pe care continuă să o exercite puritatea, chiar şi în cele mai corupte inimi. Inorogul figurează în nenumărate planşe ale unor tratate alchimice (Lombardi, Mylius etc.). Acest animal fabulos legat în Orient de cel de-al treilea ochi şi de atingerea stării de Nirvana, era hărăzit hermetiştilor occidentali să indice drumul spre aurul filosofal – spre transmutaţia interioară care are loc atunci când este atins androginul primordial. (A.M.)
