Dacă Sorin Roşca Stănescu va fi chemat la DNA, cum se zvoneşte în mediul politic şi în cel de presă, el are toate şansele să intre în Cartea Recordurilor. Performanţa? Conflictele cu preşedinţii, din ţara unde a trăit. Probabil că mai sunt şi alţi gazetari, de pe planetă, în această situaţie şi eu consider că el trebuie ajutat. Mă ofer pentru că îl cunosc bine şi am fost apropiaţi mulţi ani. Sunt şi dator să o fac pentru că el trebuie sprijinit. Ar fi o mândrie naţională.
Când a murit Gheorghe Gheorghiu-Dej era prea mic şi, dacă o fi avut manifestări la adresa acestuia, nu a fost luat în serios. Până la vârsta de 40 de ani, trăind numai în România nu a mai avut la dispoziţie alt preşedinte decât Ceauşescu. L-a atacat destul de violent, depunându-şi carnetul de partid, cu menţiunea că o face ca şi un protest la adresa „celui mai iubit”.
Eram colegi la ziarul „Informaţia Bucureştiului”. Gestul a avut o largă semnificaţie. A fost reţinut la Secţia de Presă a C.C. al PCR multe ore şi nici nu ştiam dacă va mai ieşi. Fac această precizare pentru că observ din ce în ce mai mulţi dizidenţi (faţă de epoca Ceauşescu), odată cu trecerea anilor. Dacă voi fi solicitat de cei de la Guinness World Records voi susţine faptul că epoca Ceauşescu l-a dezavantajat pe Sorin Roşca Stănescu pentru că a durat prea mult.
În timpul lui Ion Iliescu, iar 10 ani de „domnie”, a făcut tot posibilul şi a reuşit să intre nu numai în conflict deschis cu preşedintele, dar a fost şi condamnat, în urma scandalului „Iliescu KGB”. Dacă nu ar fi fost graţiat de următorul preşedinte (poate din cauza asta l-a iertat) făcea şi închisoare şi drumul lui către Cartea Recordurilor ar fi fost mai simplu.
Cu Traian Băsescu a pornit-o cu stângul. Au fost prieteni după ce acesta a devenit preşedinte. Dar nu mult. Cearta dintre ei a fost publică şi spectaculoasă. Este în derulare.
Dacă, aşa cum se zvoneşte Sorin Roşca Stănescu va fi chemat la DNA şi anchetat, drumul lui către Guinness World Records devine mai uşor pentru că se vor stabili legături între anchetă şi conflictul cu preşedintele.
Deocamdată, ieri, când l-am sunat se plimba cu barca pe Lacul Snagov, aşteptându-l pe Băsescu. Auzise că acesta ar fi declarat că o să îl strivească. Şi cum cu Loganul este mai greu s-a gândit că o să îl caute cu vaporul.
Horia Tabacu