Energia electrică s-ar putea scumpi cu 70%

MAJORARE. Încă o veste usturătoare pentru români: preţul energiei electrice ar putea creşte cu 70% până în 2013.

Preşedintele Comisiei de Administraţie din Camera Deputaţilor, Sulfina Barbu, a declarat căp în statele din zona est-europeană se estimează că preţul energiei ar urma să crească până cu aproximativ 70% din 2013, motiv pentru care trebuie sprijinite investiţiile în domeniul energiilor regenerabile. „În statele din zona noastră se estimează că preţul energiei ar urmă să crească până cu aproximativ 70% din 2013. Dacă vrem să prevenim impactul economic şi social, care va fi foarte mare, trebuie să începem să sprijinim investiţiile în domeniul energiilor regenerabile”, a spus Sulfina Barbu. Aceasta susţine că participarea preşedintelui Traian Băsescu la reuniunea şefilor de stat ai UE şi SUA va da un impuls pentru o abordare mai aplicată şi mai concretă în ceea ce priveşte trecerea pe surse regenerabile de energie, pentru combaterea efectelor schimbărilor climatice. (G.R.)