Afacerea Skoda cum a fost numită în presa vremii, a rămas cunoscută în istoria proceselor celebre din România perioadei interbelice fiind una dintre afacerile în care escrocheria şi corupţia au atins culmi inimaginabile în dauna statului român şi a contribuabilului de rând.
Faptele pe care Seletzky a încercat să le acopere prin tăcere sau răspunsuri pe jumătate a fost însă parţial reconstituit prin studierea actelor şi dosarelor de casă care conţineau o serie de indicii referitoare la comisioanele acordate unor persoane corupte de către directorul reprezentanţiei Uzinelor Skoda.
O problemă importantă cu implicaţii pe planul relaţiilor diplomatice a fost cea a scoaterii din cauză a uzinelor Skoda.
Implicarea acestora ar fi dăunat nu doar relaţiilor cu Cehoslovacia, aliata României în cadrul Micii Înţelegeri, ci şi cu Franţa, ştiind că aproximativ 60% din acţiunile Skodei erau deţinute de băncile franceze. Ceea ce avea să surprindă şi mai mult opinia publică din ţara noastră a fost că după negocieri Guvernul Tătărăscu, care a urmat, a declarat la 18 iulie 1934 fără să dea explicaţii, că este gata să primească propunerea făcută de uzinele Skoda de a executa contractul în valoare de 5 miliarde lei, contract ale cărui preţuri iniţiale au fost reduse cu 15%.
Afacerea Skoda a relevat totodată că Seletzky prin manevre iscusite dar şi cu concursul generalului Henry Cihoschi, ministrul Apărării Naţionale, cât şi al altor politicieni şi militari care s-au pretat la comisioane substanţiale, au urmărit nu doar să înlăture concurenţa străină, ci şi să lovească fără cruţare în uzinele româneşti producătoare de armament, care se aflau la primele lor începuturi.
Bruno Seletzky a fost condamnat la 5 ani închisoare, pedeapsă mult prea blândă considerată de opinia publică. Ceilalţi vinovaţi au scăpat nepedepsiţi numai datorită faptului că erau reprezentanţi ai unor cercuri influente din ţară.
Felicia Mirea
