A trecut un an şi jumătate de când Maria del Lujan Telpuk devenea vedetă peste noapte. Poliţistă de frontieră, ea a descoperit 800.000 de dolari în valiza venezueleanului Antonioni Wilson.
Ameninţările primite au determinat-o să părăsească postul. Dar nu frica a fost cea care a convins-o să îşi schimbe meseria, ci mai ales speranţa că va fi vedetă. Şi a devenit. A pozat în Playboy, făcând primul pas spre lumea showbizului. După ce şi-a pus silicoane, şi a devenit iepuraş cu papion, a învăţat să patineze după ce a primit propunerea să participe la un show pe gheaţă, unde o invitase Marcelo Tinelli, dar a fost eliminată din echipă în ultimul moment, din motive necunoscute. Totuşi, speră să participe la noul sezon şi nu a încetat să se antreneze.