Într-un sătuc uitat de lume, la zeci de kilometri parcă de civilizaţie, unde ţăranii trăiesc fericiţi cu viaţa lor. Mă aflam în trecere… adică asta mi-ar fi plăcut, obligaţia faţă de bunici.
Ce poţi găsi interesant într-un loc ca ăla? Să te plimbi prin centrul satului şi să vezi fetiţe cu părul unsuros cum se joacă coarda? Şi trecând pe lângă câte-o poartă să te întrebe vreo băbăciune de-a cui eşti? Să fi nevoit să saluţi din politeţe tot satul?
Sau să-ţi găseşti un loc umbros în grădină, unde să zaci şi poate să adormi sperând că nu o să te trezeşti înconjurată de mai ştiu şi eu ce gângănii care te confundă cu hrana lor de toate zilele şi încep să muşte din tine. Hai să zâmbim.
Aştern păturica sub nuc şi-mi iau ceva provizii şi o carte. Citesc o vreme, mai sorb câte-o gură de apă şi o îmbucătură din plăcinta cu măr a bunicii şi citesc din nou. Deodată calmul este perturbat de voci. Nu le acord atenţie. Ele încetează. Însă sunt curioasă. Îmi strecor privirea peste gard în curtea vecinilor şi îl zăresc pe El. Ţăran, brunet cu ochi albaştrii, asudat de muncă, în timp ce-şi sapă grădina. Tânăr, robust şi provocator.
Mă afund din nou în carte, însă cuvintele sunt mai greu de înţeles şi din acest motiv trebuie să citesc fraza de mai multe ori. Gândul meu e acolo, în curtea aia, în pantalonii acelui ţăran transpirat.
Mă duc la gard şi îl întreb dacă are habar cât e ceasul. Singurul lucru ce mi-a venit în minte. Mi-a spus că e aproape ora prânzului, după foamea ce zace în el. Foame? Şi mi-e îmi este… Chestie pe care am şi spus-o… Auzind una ca asta, m-a invitat să mănânc cu el, arătându-mi un coş în care avea mâncare pregătită.
Am acceptat, am sărit gardul şi iată-mă, pe pătura mea, în gradina lui, împărţindu-i mâncarea. Îl priveam în ochi în timp ce-mi povestea despre un subiect care nu mă fascina deloc şi nici nu reuşeam să mă arăt interesată. I-am atins pieptul cald şi transpirat şi l-am sărutat. A rămas uimit de atitudinea mea dar mi-a răspuns provocărilor. Mi-a smuls pantalonii scurţi (nu purtam lenjerie) şi m-a aşezat deasupra, înfingându-şi lancea în mine. Altădată credeam că mi-ar fi imposibil să mă ud în circumstanţe ca astea, şi îmi era teamă de usturimea care urma să o simt… dar nu a fost aşa… a alunecat încet şi exact. M-a izbit de pământ şi mi-a tras-o cu brutalitate. A ejaculat pe tricoul meu după care s-a lăsat cu toată puterea pe mine, parcă strivindu-mă… şi mai transpirat.
Am stat ceva timp aşa, cred că s-a odihnit, după care mi-am luat pătura, am aruncat-o peste gard, l-am sărit şi eu, şi mi-am luat rămas bun, cu un sărut. A doua zi am părăsit satul bunicii şi totul a rămas doar o amintire. (L.S.)
