Înlănţuirea inimilor îşi are prima verigă în Cer, iar principiul în propria spiritualitate. Din veriga cerească izvorăşte şuvoiul voluptăţilor care ne aduce în suflet toate lucrurile bune şi toate plăcerile.
Numai că acest adevăr este valabil pentru cei care se supun legii iubirii din proprie voinţă – decăderea oamenilor şi corupţia veacurilor au distrus această idee aproape în întregime. De aceea, plictiseala sexuală a devenit pentru noi mormântul adevăratei împliniri erotice, iar după dorinţă urmează indiferenţa, care atrage după sine lipsa de sensibilitate, aceasta conducându-ne până la urmă la dezgust. Din această cauză, îndrăgostitul nu mai regăseşte în culcuşul conjugal farmecele care l-au atras la început şi uită plăcerile din ajun, îngrozindu-se dinainte de dezgustul care va urma a doua zi.
Ca şi întreaga Creaţie, iubirea îşi are treptele, ascensiunea şi desăvârşirea ei, care este sublimarea completă a poftei trupeşti şi afirmarea valorii şi a puterii ei într-o inimă care ştie să-i păstreze şi să-i menţină neatins focul în toată puritatea sa. Ca tot ceea ce fiinţează în natură, iubirea îşi are Binele drept principiu şi Adevărul drept ţintă; această tendinţă universală şi comună tuturor fiinţelor este marea taină a Divinităţii care, deosebind între ele toate creaturile, în toate lumile, a făcut ca Binele lor suprem să fie legat de necesitatea tuturor de a se căuta şi de a se reuni unele cu altele. Aceasta a fost armonia consfinţită în univers de către Creatorul care, sădind în noi toţi tendinţa comună spre reunire, a voit ca iubirea să înceapă cu inima, să se purifice prin spirit şi, curăţită de toată zgura, să aducă în sufletul nostru focul ceresc în care se află principiul esenţei sale. (A.M.)
