Nu îmi dau seama dacă am halucinaţii, dacă am îmbătrânit prea devreme sau sunt eu nemulţumit pentru că nu am banii, pe care mi i-aş fi dorit. Culmea, un confort am, nu aş avea motive de nemulţumire, mai ales că suntem sănătoşi, familia mea şi cu mine.
Totuşi, cum deschid ochii, văd numai hoţi, peste tot. Care sunt consideraţi şi cei mai buni, dintre cei mai buni, care conduc, ne dau lecţii, ne ceartă şi, chiar, ne învaţă cum să trăim.
Cu aproximativ 15 ani în urmă România era, oarecum, împărţită în două tabere: de dreapta şi de stânga. Eu credeam, în sinea mea, că aş fi de dreapta. Toate necazurile, care se întâmplau, sau mi se întâmplau le dădeam în contul stângii şi le suportam mai uşor. Considerând că va veni şi o răzbunare şi că toate faptele se vor deconta. Mai credeam şi că, dacă va veni, la Putere, cineva de dreapta, totul se va îndrepta.
De atunci, totul s-a degradat într-un mod iremediabil, chiar fără speranţă. Dar toate aceste gânduri au fost doar în sufletul meu, pentru că, în România, situaţia a fost, mai mereu, la fel. Citesc o carte (de aur), pe care mi-a dăruit-o Domnul Corneliu Vadim Tudor şi care îi aparţine, o sinteză de istorie, gazetărie şi politică, o plăcere pentru mine şi, vreau să cred, pentru toată lumea de bun simţ. înţeleg, din ea, că tot timpul am fost aşa, tot timpul au fost numai hoţi, nu că aş avea eu halucinaţii acum. Autorul pluteşte printre împăraţi, domnitori, ţări, savanţi, gazetari, personaje mondene şi boeme şi, peste tot apare multă murdărie, de multe ori chiar cruzime şi crimă.
Gândind aşa şi trăind cu aceste, poate, obsesii am fost surprins de cuvintele lui Crin Antonescu, rostite cu prilejul Congresului liberalilor. „Vreau să vă dau ceva din puritatea şi credinţa mea”, spunea dânsul şi eu am început să cred. Să vedem câtă puritate, câtă credinţă şi cui dă, sau cine va vrea aşa ceva. Voi reveni la cartea pe care mi-a dăruit-o domnul Corneliu Vadim Tudor, mâine. O citesc cu mare plăcere.
Horia Tabacu
