Francisco Goya s-a născut în Aragon, nordul Spaniei în anul 1746, fiind unul dintre cei mai faimoşi pictori spanioli ai tuturor timpurilor. Deşi născut într-o familie numeroasă, Goya nu şi-a trăit copilăria în prea multe lipsuri. Iniţial este dat la o şcoală de măicuţe unde deprinde şi arta desenului.
Aşa că se înscrie la atelierul pictorului Jose Luzan Martinez unde efectua copii după gravuri. La 17 ani se înscrie la Academia Regală San Fernando. După ce eşuează de două ori pleacă la Roma. Şi aici are parte de multe eşecuri, însă reuşeşte în cele din urmă să obţină certificatul de maestru. Reîntors la Zaracoza are succes datorită picturii frescei pe bolta catedralei El Pilar, a tablourilor realizate pentru călugării cartusieni de la Aula Dei şi a decorării Palatului Sobradiel. La data de 25 iulie 1773 se căsătoreşte cu Josefa. Aceasta i-a născut pictorului mai mulţi copii, însă singurul care a supravieţuit a fost Francisco Javier.
Succesele sale iau încet, încet amploare, mai cu seamă după ce a realizat porterul contelui Floridablanca care îl propulsează în sferele înaltei societăţi, ajungând chiar să îl cunoască pe fratele regelui, tânărul Don Luis care îl invită la reşedinţa sa pentru a-i face portretul de familie. Aprecierea din partea înaltelor cercuri ale aristocraţiei atinge apogeul în momentul în care Goya este numit în 1786 pictor oficial la curtea regelui. Aceasta aduce odată cu ea şi favoruri, cadouri şi o situaţie materială foarte bună. Cariera sa cunoaşte o pauză de un an în anul 1792, timp în care suferă de o maladie care nu ne este cunoscută, dându-i stări de nervozitate foarte puternice, şi prin cauzarea surzeniei permanente, dar îi afectează foarte mult şi starea sa psihică.
Apare sentimentul apropierii de moarte care îi transformă radical stilul. Goya decide să se rupă definitiv de mediul aristocratic pe care îl frecventa. Anul 1795 aduce cu sine întâlnirea cu ducesa de Alba de care Goya se îndrăgosteşte. Această idilă durează doar câteva luni, terminându-se din cauza unui capriciu de-al ducesei Alba. Goya se reântoarce la pictură, tablourile sale realizate le curtea regelui fiind dominate de simţul ironiei la adresa nobilimii.
În 1799 pictează seria „Capricii” în care artistul prezintă fantasme care prind viaţă când raţiunea adoarme şi voinţa omului este guvernată de dorinţe, durere, prostie şi mârşăvie. În anul 1807, Lisabona este ocupată de către Franţa. După înfrângerea revoluţiei spaniole din 1808, Spania devine condusă de către fratele lui Napoleon I – Joseph. Goya, cum era pictorul oficial al curţii, nu este alungat după schimbarea conducătorului, rămânând în continuare cu această funcţie. Realizează chiar multe tablouri pentru suveranul Joseph Bonaparte, primind de la acesta Ordinul Regal al Spaniei.
Pe 20 ianuarie 1809 moare soţia pictorului. Trei ani mai târziu, Leocadia Weiss devine tovarăşa de viaţă a pictorului, în ciuda faptului că era cu 14 ani mai tânără decât Goya şi era şi măritată. Chiar şi atunci când spaniolii şi-au recăpătat puterea asupra propriei ţări, Goya a rămas în continuare pictorul curţii. În ultima perioadă a vieţii sale, pictorul s-a retras împreuna cu Leocardia într-o staţiune montană, nerenunţând nici un moment la pictură. A murit la data de 16 aprilie 1828 la Bordeaux.
Viorica Romaşcu
