Inima lui Ion Dolănescu a încetat să mai bată. Maria Ciobanu nu vine la înmormântarea lui

Marele cântăreţ de muzică populară a decetat ieri la vârsta de 65 de ani în propria locuinţă din Bucureşti. Decesul artistului a survenit în urma unui stop cardiac.

Interpretul de muzică populară suferea de ciroză hepatică, având parte şi de patru preinfarturi. De această dată, inima celui care a fost Ion Dolănescu nu a mai vrut să mai bată. Apropiaţii săi au chemat Smurdul, iar medicii s-au chinuit aproape timp de o oră să-l resusciteze, din păcate în zadar… Ion Dolănescu are doi copii, Dragoş şi Ionuţ, ambii dăruindu-i artistului copii. Irina Loghin nici nu a vrut să accepte că Ion Dolănescu a încetat din viaţă.

La fel a reacţionat şi Ileana Ciuculete sau Tiberiu Ceia, care au acceptat cu greu că de acum vom vorbi la trecut de cel care a fost Ion Dolănescu. Odată cu cântecele sale, a lăsat un adevărat tezaur în muzica populară. Nici duşmanul său de o viaţă, Benone Sinulescu nu a putut să accepte că nu mai există colegul său. „M-am împăcat cu Dolănescu, în urmă cu câţiva ani… Dumnezeu să-l odihneacsă!”. Maria Ciobanu, aflată în SUA la fiica ei a recunoscut că era la curent cu starea de sănătate a lui Ion Dolănescu de la fiul ei, Ionuţ. Cu toate acestea, artista a spus că nu va veni la înmormântarea lui Ion Dolănescu. (M.M.)

 


Vezi VIDEO cu ultima aparitie publica a lui Ion Dolanescu