După o lună de la lansarea albumului "Culeg vise" (cu variantă în limba engleză intitulată "Believe"), când ne propunea şi primul videoclip la piesa "Ochii tăi", Paula Seling aduce în atenţia publicului o piesă nouă cu un clip nou. E vorba de al doilea single – “Believe” – extras din albumul cu acelaşi nume.
Piesa are o “istorie” cu totul inedită, după cum ne declară chiar Paula: “Believe” a fost, iniţial, o piesă compusă pentru o reclamă. După lansarea acesteia, mulţi oameni au început să întrebe unde pot găsi acest cântec şi mai ales cine îl cântă. Mi-a făcut plăcere să aflu că şi fără “avantajele” numelui, cântecele mele au impact asupra oamenilor şi m-am amuzat copios de reacţiile celor cărora, la aflarea interpretului şi a compozitorului, nu le venea să-şi creadă urechilor”, spune Paula. Şi, cum spontaneitatea este o caracteristică a cuplului “Bucura – Seling”, videoclipul a apărut dintr-o experienţă plăcută: recent, Paula şi soţul ei, Radu, au fost într-o scurtă vacanţă într-un sat din Grecia – un mic paradis, după cum se va vedea din imaginile clip-ului.
Conform unui frumos obicei, Radu a filmat sau fotografiat mai tot timpul, entuziasmat de cum "dă în peisaj" Paula. Odată întorşi acasă, mai pe faţă, mai pe ascuns, Radu s-a pus pe lucru şi, nu după mult timp, a reuşit … montajul final al noului videoclip! Exact la momentul potrivit pentru a-i face Paulei poate cel mai frumos cadou, la împlinirea a patru ani de la căsătorie, în care au cules vise împreună şi au crezut în ceea ce fac. "Culeg vise" şi "Believe" – o dublă mărturie în faţa lumii. Noul videoclip va fi lansat prin intermediul internet-ului, iar premiera va avea loc vineri, 10 iulie 2009, ora 10.00 a.m., pe www.paulaseling.ro. M.M.