Bărbaţii, dragostea şi sexul.

Femeile sunt enigme greu de descifrat! Asa spun toti barbatii! Pentru noi, femeile, insa, ei sunt cei misteriosi. "Această carte le este dedicată miilor de bărbaţi care ne-au împărtăşit gândurile, sentimentele şi dorinţele lor cele mai ascunse. În cinstea lor şi a miilor de femei care vor ajunge să-i iubească şi mai mult pentru curajul dovedit". Asa si-a inceput autorul pledoaria despre acesta carte.

"Bărbaţii, dragostea şi sexul. Ghid complet pentru femei" prezinta o metoda revolutionara de a-i intelege pe barbati. David Zinczenko şi Ted Spiker au reusit sa sublinieze in aceasta carte sentimentele şi acţiunile bărbaţilor, care pot fi mai greu de interpretat decât arta abstractă însăşi.

În acest ghid amuzant, bazat pe statistici inedite, dar şi pe dezvăluiri autentice, autorii le oferă femeilor un ghid senzaţional al mecanismelor lăuntrice ale minţii masculine. Ele vor găsi în sfârşit răspuns la cele mai arzătoare întrebări despre bărbaţi şi relaţii: Cum îţi dai seama când el s-a îndrăgostit?; Cât de mult l-a dat peste cap fosta iubită? Ce îşi doreşte mai mult decât orice în dormitor? Ce îl determină să pună capăt unei relaţii? Care sunt cele mai potrivite mijloace de a-l împiedica să te înşele?

Parcurgând cartea, veţi fi în stare să vă bucuraţi de conversaţii mai productive, un sex mai bun, certuri mai constructive, mai multă dragoste şi o relaţie simţitor îmbunătăţită. La aceaste concluzii s-a ajuns in urma unor lungi studii despre care autorii spun: "Sondajul nostru în exclusivitate Bărbaţii, dragostea & sexul, condus de firma naţională de sondare a opiniei publice Harris Interactive, a studiat peste 5000 de bărbaţi şi femei, punându-le o serie de întrebări extrem de intime – şi reuşind să smulgă unele răspunsuri extrem de sincere. Şi ce a descoperit sondajul respectiv a fost că dorinţele femeilor şi ale bărbaţilor sunt, de fapt, extraordinar de asemănătoare. Cu toţii ne dorim iubire adevărată, o viaţă sexuală excelentă (şi partide scurte şi rapide, şi seri lungi şi lascive şi tot ce se încadrează între), şi relaţii care durează mai mult decât vacanţa de 1 Mai. Ceea ce ne deosebeşte – şi motivul pentru care ne este atât de greu să fim fericiţi împreună – este că nu ne pricepem deloc să comunicăm unul cu celălalt. Între semnalele în ceaţă, tăceri şi codul Morse specific genului, e o minune că mai reuşim să înţelegem ceva, sau că, în cele din urmă, ne mai combinăm.

David Zinczenko, redactor-şef al revistei Men’s Health, a fost inclus de revista People, în 2003, pe lista „celor mai doriţi 50 de burlaci“. 

Iti poti achizitiona cartea "Barbatii, dragostea si sexul", de David Zinczenko & Ted Spiker, aparuta in 2008 la editura Meteor Press, din librarii, dar si de pe site-ul editurii.