Azi mi-am amintit clipele de iubire, mi-am amintit tot ce a fost. De un timp mă gândesc la unii oameni care au ţinut la mine, nu ştiu de ce fac asta, mi se întâmplă pur şi simplu.
Poate totul a fost prea frumos (până într-o zi). Cred că de la un timp ar trebui să învăţ să uit trecutul. Uneori ar trebui să înveţi să uiţi trecutul. Uneori trebuie să înveţi să laşi în urmă ceea ce a fost urât în viaţa ta. Trebuie să înveţi să te bucuri de fiecare clipă. Să zâmbeşti să nu mai fi încruntat. Trecutul trebuie îngropat undeva într-o într-o zonă grii. Trebuie să laşi loc amintirilor plăcute, căci fiecare dintre noi avem prieteni dragi, cu care ne place să vorbim, să ne întâlnim uneori însă cotidianul acesta aglomerat şi stresant în care trăim acum ne rupe de prieteni, de rude, suntem din ce în ce tot mai răi unii cu alţii interpretăm greşit fiecare gest pe care îl considerăm nelalocul lui.
Ar trebui să lăsăm deoparte ranchiuna, şi să fim mai omenoşi unii cu alţii. Dar totul e greu atunci când nu poţi spune cuiva cuvintele magice: „Te iubesc”. Sau poate le-ai spus într-un anumit moment, într-un anumit fel, poate unei persoane nepotrivite sau poate nu, însă ce a fost în trecut trebuie lăsat acolo, mai ales dacă toate acestea te-au durut cândva. Trebuie să ştii să alegi în această viaţă pentru că altfel, „te-ai ars”, cum s-ar spune pe româneşte. Şi e tare greu să ajungi la o vârstă şi să vezi că viaţa ta a trecut pe lângă tine fără să fi învăţat nimic din ea. (J.M.)
