Atenţie, vin puhoaiele! Sute de familii sunt ameninţate de ape

Ploile abundente din ultima perioadă au provocat pagube în majoritatea judeţelor. Autorităţile au înregistrat doar în câteva zile şase alunecări de teren, care au avariat drumuri, au izolat zeci de familii şi pun în pericol gosporăriile oamenilor din zonele afectate. Sute de hectare de teren arabil au fost acoperite de ape, iar locuitorii au fost comptet izolaţi de lume.

Cele mai grave incidente s-au petrecut în judeţul Dâmboviţa, unde mai multe alunecări de teren au pus în pericol viaţa a mii de persoane. Autorităţile se arată îngrijorate întrucât în comuna Vişineşti, în satul „Ursei”, zona dealului „Muscel”, există riscul blocării albiei pârâului Cricovul Dulce, fapt ce ar afecta gospodăriile populaţiei, terenurile agricole şi reţelele de utilităţi. În comuna Bezdead a fost distrusă structura de rezistenţă a rampelor podului din zona „Râmata – Bezdead”, fiind afectate culeele picioarelor podului aferente rampelor, iar apa a determinat prăbuşirea şi erodarea malurilor. De asemenea în localitatea Bucşani, s-au produs eroziuni pe malurile laterale ale râului Ialomiţa. În zona Hăbeni, la podul peste râul Ialomiţa, o parte din digurile de protecţie s-au desprins şi au căzut în albie, periclitând proprietăţile învecinate şi gospodăriile oamenilor. Sunt afectate rezistenţa şi pilonii de susţinere ai podului peste râul Ialomiţa în zona satului Hăbeni. „Conducerea Instituţiei Prefectului şi a Consiliului Judeţean Dâmboviţa au dispus ca echipe de specialişti să se deplaseze în zonele afectate, pentru evaluarea situaţiei din teren şi pentru luarea măsurilor care se impun”, se mai arată în comunicatul IPJ Dâmboviţa.

Drumuri judeţene „scufundate” în apă

Sute de hectare de teren agricol din Arad şi Hunedoara au fost inundate din cauza creşterilor de debit ale râului Crişul Alb, iar trei drumuri judeţene au fost acoperite cu apă. În judeţul Arad, peste 200 de hectare de teren agricol, din zona localităţii Dieci, se află sub ape, iar în zona localităţii Almaş au fost inundate 290 de hectare. „Trei drumuri judeţene au fost acoperite cu o lamă de apă de zece centimetri, ca urmare a revărsării Crişului Alb. Este vorba de sensul Dieci – Revetiş, inundat pe o suprafaţă de 500 metri, Dieci-Crocna, pe o suprafaţă de 300 de metri, , iar în dreptul localităţii Almaş, drumul este acoperit de apă pe o suprafaţă de 200 de metri”, a declarat Sorina Ambruş. Nici în judeţul Hunedoara situaţia nu pare mai bună. 26 de hectare de teren din partea de nord a judeţului au fost inundate, iar un podeţ de beton a fost afectat din cauza creşterilor de debit ale râului Crişul Alb, în urma precipitaţiilor abundente. Autorităţile spun că, debitul râului Crişul Alb a început să scadă.

Localităţi izolate de lume

Aceeaşi situaţie o întâlnim şi în Vrancea, unde apele râului din apropierea comunei Poiana Cristei, au ieşit din matcă, iar podeţele care făceau legătura cu celelalte sate au fost luate de viitură. Astfel că aproximativ 500 de oameni au rămas izolaţi de lume, iar singurii care pot ieşi din sat sunt doar deţinătorii de tractoare. Situaţia este cât se poate de complicată întrucât în zonă nu pot pătrunde nici ambulanţele şi nici pompierii. Autorităţile locale spun că singurul drum care făcea legătura cu satele din zonă a fost distrus de ape de trei ori în ultimii patru ani. Erau conştienţi că pot ajunge în această situaţie la orice oră, însă primarul spune că nu au existat bani pentru consolidarea acestuia. Eforturile localnicilor de a improviza un pod din tuburi de beton a fost în zadar.

„A fost viitura râului Râmna ca urmare a ploilor şi a topirii zăpezii. Debitul mare a distrus podeţele provizorii din beton, s-au colmatat malurile şi acum intervenim scăzând debitul ca să putem da drumul la circulaţie până când om remonta iar tuburile”, a declarat primarul Petruş Vlad. Săptămâna trecută alte două comune au fost afectate de ploi. Un drum s-a surpat iar alte două au fost acoperite cu tone de pământ în comunele din apropierea Râmnei. (G.R.)