Cea mai populară băutură printre români rămâne, conform unor studii, berea. Se pare că românii, alături de cehi si de nemţi, deţin un loc fruntaş în Europa la consumul faimoasei băuturi spumoase. De asemenea, nici consumul de băuturi alcoolice tari (ţuică, rachiu etc. ) nu este mai prejos, având în vedere faptul că România are o tradiţie de netăgăduit în producerea unor astfel de băuturi, mai ales în mediul rural.
Berea este populară, deoarece saşii le-au insuflat românilor pasiunea pentru această băutură, iar cea mai veche fabrică de bere funcţională se găseş- te la Timişoara, deschisă în 1718, la doi ani de la retragerea otomanilor. Berea „Timişoreana” se produce încă şi acum.
Bere pe gustul tuturor
Până la sfârşitul anilor 1990, iubitorii de bere din România se limitau la mărcile autohtone, dar în ultimul timp oferta s-a diversificat semnificativ, cuprinzând mărci interna- ţionale de renume. Totuşi, există câteva berării na- ţionale care s-au menţinut pe piaţă, cum ar fi berea de Azuga, berea clujeană Ursus, berea sibiană Trei stejari, sau cea vâlceană, Alutus. Luaţi de val, era să uităm de o foarte căutată bere, Silva, produsă la Reghin, de berea Ciuc, produsă la Miercurea Ciuc, sau celebrul Bergenbier, cu al său dicton „Prietenii ştiu de ce”. Acestor mărci li se adaugă zeci şi zeci de beri aduse din import, una mai bună decât alta, spre desfătarea celor care, fie iarnă, fie vară, nu se mai satură de străvechea licoare a vikingilor. În doar câteva cuvinte, bere pe gustul tuturor.
Ţuica, simbolul ospitalităţii
Dar, a vorbi despre băuturi şi a omite ţuica, este un adevărat sacrilegiu. Cu alte cuvinte, oriunde ai ajunge în România, va fi imposibil să nu fiţi invitaţi să beţi o ţuică. În mod normal, în România, nicio masă nu începe fără să se bea un pahar din această băutură. Ţuica este pentru români chiar simbolul ospitalităţii, drept pentru care ea se adaugă pâinii şi solniţei cu sare cu care sunt întâmpinaţi prietenii. Tot aşa sun întâmpinaţ i, zice-se, şi duşmanii, dar lor l-i se atrage atenţia că, la a doua venire, sarea trebuie să şi-o scoată singuri din străvechile noastre ocne. Cât despre imaginaţ ia românilor în a fabrica ţuică, ea este nesecată atunci când vine vorba de alegerea ingredientelor. Exemple grăitoare sunt şi băuturile mai slabe ca vişinata, caisata, lichiorul de nuci verzi, lichiorul de mentă şi lista ar putea continua. Mulţi sunt de părere că acestea ar avea şi virtuţi medicinale.
Cantitatea era mai importantă decât calitatea
Turiştii care vin în Româ nia sunt adesea plăcut surprinşi de varietatea, complexitatea şi calitatea vinului de aici. Sunt surprin şi deoarece se pare că România are o mare problemă cu imaginea vinului său în strainătate. Sub regimul comunist, cantitatea era mai importantă decât calitatea, de unde şi haioasa specificaţie că vinul se mai face şi din aracul care sprijină viţa de vie. Dar, dincolo de glumă, Româ- nia producea, chiar şi în acele timpuri, şi vinuri de calitate, adeseori premiate la marile concursuri internaţ ionale. Necazul era că, la acele vinuri, nu ajungeau decât aleşii neamului, situaţie care, în linii mari, nu s-a prea schimbat nici azi, când vinul de calitate e doar pentru protipendadă. Cu alte cuvinte, încă mai există vin contrafă cut, în cantităţi uriaşe, dar şi vin care a făcut şi încă mai face faima viticulturii româneşti.
Vinuri de legendă
Vorbind despre faima vinurilor româneşti, ea este una chiar milenară, dacă e să notăm că pe dealurile subcarpatice se produce vin încă din secolul VII i.Hr. Apropiindu-ne de timpurile noastre, nu ar fi lipsit de interes să precizăm că întrunul din celebrele romane ale literaturii franceze şi, totodată, ale literaturii mondiale, „În căutarea timpului pierdut”, Marcel Proust îşi aducea aminte de aroma unui vin românesc, vinul de Corocova, o podgorie din Oltenia, de unde vine un alt vin celebru, Sâmbureşti. De precizat că aceste două vinuri erau furnizate marilor hoteluri din Paris încă de dinaintea de venirea comuniştilor, furnizare care nu s-a întrerupt niciodată. În fine, la acest capitol, al furniză rii, să amintim că vinurile Transilvaniei, cele de pe Valea Târnavei, şi ale Banatului, cele de Recaş sau Cădarca, de lângă Arad, ajungeau atât la Viena, îndulcind viaţa habsburgilor, cât şi la alte curţi regale, în timp ce în anii 1930 vinul de Cotnari a fost unul dintre cele mai premiate vinuri ale Europei. Intrarea în UE pare să conducă la sporirea investiţiilor şi la extinderea pieţei de export. La ora actuală,vinurile cele mai cunoscute în afara ţării sunt Cabernet Sauvignon, Merlot şi Pinot Noir. Nu putem încheia această succintă listă fără a aminti de Busuioaca de Bohotin, de seria vinurilor de Murfatlar, de Tămâioasa Româ nească şi de Grasa de Cotnari. (A.F.)
