CRIZĂ. General Motors simte cum colţii crizei financiare îi suflă din ce în ce mai ameninţător în ceafă. Astfel, compania nu mai este posesorul brevetelor de invenţie a Opel.
Aflat în pragul colapsului financiar, producătorul auto din SUA a cedat statului american certificatele Opel. Asta pentru a garanta cele peste 13 miliarde de dolari, ajutoare de stat cerute în Statele Unite. Potrivit cotidianului Bild asta presupune că Opel nu mai este proprietarul de drept al uzinelor care-i poartă marca în Germania. General Motors speră să poată cumpăra licenţa Opel înapoi după ce compania se va pune din nou pe picioare. Statul german recomandase în prealabil declararea falimentului Opel pentru salvarea companiei. Zvonurile despre falimentul General Motors, care până la sfârşitul anului trebuie să dea afară 50.000 de muncitori, au prăbuşit joi bursa de pe Wall Street! Acţiunile constructorului auto au înregistrat o pierdere de 17 %, adică 38 de cenţi. (A.M.V.)