STATISTICĂ. Luna decembrie a adus creşteri nu numai în segmentul preţurilor ci şi în rândul şomerilor. De vină pentru numărul tot mai mare de şomeri este criza financiară, care se resimte din ce în ce mai mult în ţara noastră.
Potrivit Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM), rata şomajului a urcat la 4,4% în decembrie 2008, fiind cu 0,3 puncte procentuale mai mare decât cea din luna anterioară, iar numărul total al şomerilor înregistraţi a crescut cu 26.470 de persoane. Cele mai mari rate ale şomajului au fost raportate în judeţele Vaslui (10,2%), Mehedinţi (9,3%), Dolj (8,4%), Teleorman (8%). Tot rate mari ale şomajului au mai fost în Gorj (7,4%), Covasna (7,2%), Alba (7,0%), Galaţi, Harghita şi Hunedoara (câte 6,6%), potrivit datelor ANOFM. În coada clasamentului s-au situat Ilfov cu 1,4%, Timiş cu 1,6% şi Bucureşti cu o rată a şomajului de 1,7%.
„Din totalul şomerilor înregistraţi la nivel naţional, 143.549 sunt şomeri indemnizaţi, iar 259.892 – neindemnizaţi”, mai arată datele ANOFM. (A.M.V.)