NEGOCIERE. Bugetarii sunt dispuşi să renunţe la şase sporuri, însă cer cu îndârjire salariul de merit şi orele suplimentare.
Sindicatele susţin că pot renunţa la sporul de limbi străine acordat angajaţilor MAE, la “sporul de încordare psihică deosebită” şi la alte patru sporuri şi indemnizaţii, însă nu vor să accepte eliminarea salariilor de merit şi plata orelor suplimentare. “Singurele prevederi ale proiectului de Ordonanţă de Urgenţă pe care suntem dispuşi să discutăm şi să le acceptăm în varianta propusă de ministrul Muncii sunt sporul de 75% acordat funcţionarilor publici care lucrează cu fondurile structurale, sporul de limbi străine de 10% acordat membrilor Corpului diplomatic şi consular al României care lucrau în centrala Ministerului Afacerilor Externe, indemnizaţia de 20% acordată membrilor comisiilor de concurs şi indemnizaţia de 20% acordată membrilor AGA”, a precizat unul din liderii sindicatelor din administraţia publică. Şi reprezentanţi poliţiştilor au ajuns la aceeaşi concluzie cu bugetarii.
Sunt dispuşi să renunţe la sporul de antenă şi la cel “de încordare psihică deosebită”, dar nu vor să audă de neplata orelor suplimentare şi de eliminarea salariului de merit. Preşedintele Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI), Aurel Cornea, a precizat că ar putea renunţa la anumite stimulente financiare. “Am fi dispuşi să renunţăm la banii care se acordă colegilor noştri care participă la examenele de concurs”, a explicat Cornea. Sindicaliştii au convenit ieri cu ministrul Muncii, Marian Sârbu, să amâne data intrării în vigoare a ordonanţei de urgenţă până pe 15 martie şi să constituie o comisie de lucru ce va stabili forma finală a ordonanţei care prevede reducerea cheltuielilor din sistemul bugetar. (G.R.)