Prime de peste 150.000 de lei pentru angajaţii APIA Mureş

ŞOCANT. În timp ce mii de oameni îşi pierd locul de muncă din cauza crizei financiare, alţii beneficiază de prime uimitor de mari.

Angajaţii Agenţiei de Plăţi şi Intervenţii în Agricultură din Mureş au încasat în luna decembrie prime uriaşe, cea mai mare fiind de aproape 6.000 de lei. Cu toate acestea, angajaţilor nu li se pare nimic anormal. Ba mai mult, consideră că primele sunt complet justificate, în condiţiile în care au depăşit cu mult numărul orelor suplimentare legale. “Primele s-au dat în fucţie de rezultatele valoroase ale funcţionarilor. Eu nu cred că sunt mari pentru cineva care face 150 de ore suplimentare pe lună”, a declarat directorul adjunct APIA Mureş, Dana Jîrcan. Primele au variat între 1.000 şi 1.500 de lei pentru unii angajaţi.

Alţii au primit însă chiar şi 5.000 de lei, scrie Realitatea. Dintre cei 102 angajaţi ai APIA, 90 doar au beneficiat de astfel prime. Ceilalţi nu au beneficiat de niciun leu întrucât erau în concediu medical în perioada pentru care s-au acordat banii. Conducerea instituţiei s-a justificat precizând că firma se află printre agenţiile fruntaşe din ţară şi chiar a fost lăudată de comisarii străini. Primele au fost acordate de APIA Mureş, singurii care au luat prime de la centru, adică de la Ministerul Agriculturii au fost directorul adjunct, 4.300 de lei şi fostul director, acum lider sindical, care a primit 3.000 de lei. (G.R.)